Ceea ce o sa imi aduc aminte mereu legat de concursul acesta e ca....nu am avut emotii inainte.
Sunt genul de om care ma stresez la culme, ma agit si ma consum...oare cum va fii? O sa reusesc sa termin? O sa imi scot timpul? De obicei intrebarile astea imi ocupa toata mintea. La concursul acesta nu a fost asa. A fost 9 octombrie...
Hai sa nu o mai lalaim si sa iti povestesc cum a fost.
Dupa Cluj stiam ca vor urma si alte concursuri. Vroiam sa ma prinda si pe mine microbul acela de care vorbeste toata lumea.
Dupa cum am mai spus desi mi-am propus un antrenament destul de strict nu l-am respectat in totalitate. Acolo undeva speram sa se intample o minune sa pot sa termin intr-un timp mai bun decat cel de la Cluj.
De prin luna lui septembrie incep sa intru pe site-ul concursului din ce in ce mai des pentru a vedea care e traseul, cum platesc taxa de inscriere etc.
Cum multe din informatiile de pe site nu erau actualizate, am sunat la numarul de telefon afisat pe site si intr-un mod foarte politicos si amabil am primit toate informatiile necesare. Multumesc frumos:).
Imi printez formularul de inscriere, platesc taxa de inscriere la banca si trimit formularul spre Timisoara cu confirmare de primire.
Prima tentativa de trimitere a formularului a esuat din mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa (am uitat sa pun timbru si nu stiam ce naiba ii lipseste la plicul acela:)) )
Cum toate se rezolva cu bine, dupa aproximativ o saptamana primesc si confirmarea de primire si toate sunt ok.
Cum sora mea e la facultate in Timisoara si concursul e doar duminica,ma gandesc eu asa sa merg de miercuri in Cluj.
Era prima saptamana de faculta dar stii cum e....unii profi sunt plecati si prin urmare nu faci mare lucru.
Zis si facut, miercuri la 15:41 pleaca trenul din gara....Timisoara I`m coming:)
Trenul evident ca are intarziere si ajung la ora 23:00 in gara, sora mea evident ca ma astepta si pornim spre Complexul Agronomic.
Urmatoarele zile s-au lasat cu iesiri in oras, cu ore destul de putine de somn si uite ca se face sambata.
Il iau pe prietenul meu frumos de mana si mergem la Hotel Timisoara pentru a-mi ridica numarul de concurs si cipul.
E sambata seara si eu nu am emotii..
In alte circumstante m-as fi stresat la culme..sincer..nici macar nu facusem traseul. Nu stiam traseul si eram foarte relaxata.
Asta e! Ce va fii, va fii.
Sambata seara desi imi propun sa ma pun la somn mai repede ajung doar pe la ora 24:00 in pat.
Ta na na na na na na na...telefonul suna duminica dimineata la ora 8. Ma pun sa mananc ceva...2 banane:)) mai mult nu intra.
Il asteptam pe Ion (un prieten foarte bun) si mergem spre Primarie de unde se va da startul.
Din Complexul Agronomic pana la Primarie, pe jos, facem cam 45 de minute.
O lalaim si desi incerc sa ii grabesc atat pe Ion cat si pe sora mea Corina, vedem ca timpul trece si noi suntem pe nicaieri.
Acela a fost momentul in care am inceput sa ma stresez....ca nu ajungem si colac peste pupaza ei habar nu aveau pe unde era Primaria... Si simt ca incepe sa imi creasca adrenalina..
Incepem sa intrebam oameni pe strada si toata lumea spunea ca mai este de mers si faceti stanga si iar dreapta si iar stanga..
La 10 se dadea startul si noi mai aveam de mers..intre timp mananc si un baton energizant.
Ce-i de facut? Hai sa luam un taxi..si intr-adevar ajugem intr-un final.
Ma schimb repede si incep sa ma incalzesc dupa care se anunta ca prima data vor pornii ciclistii si dupa 10 minute va incepe si semimaratonul..
Astept cu inima la gura...sa inceapa..
Printre participanti
Cu sora mea inainte de start
Cu Ion inainte de start
Lumea se incalzeste vorbeste dar observ ca sunt destul de putini participanti...probabil din cauza ca s-a suprapus cu maratonul de la Bucuresti.
Ne liniem la start...3...2....1 StART
Cum eu nu stiam traseul ma iau dupa cei din fata incercand sa imi gasesc propriul ritm..Merge destul de bine...incerc sa maresc ritmul si sa il mentin constant..Nu am ceas asa ca nu prea ma stresez cu timpul. Mi-l pun target pe cel din fata si incerc sa il intrec..
Ciclistii trec e langa mine avand masina oficiala cu timpul afisat in fata asa ca mai vand si eu timp..
Termin prima tura in 1:04:29.
Incepe tura a 2-a..de obicei aici urmeaza greul..pana la primul punct de revitalizare merge...mai este o fata in fata mea..si atat..nu mai vad pe nimeni..Cum spuneam nu stiam traseul asa ca sunt nevoita sa tin aproape desi incepe sa ma doara splina..
Dupa primul punct de revitalizare o intrec si o vreme sta in spatele meu dupa care nu stiu de unde mai are energie ca am depaseste si se indeparteaza vizibil..si eu nu mai am atata energie sa ma tin dupa ea..Incepe sa devina demoralizant..Incerc sa mentin ritmul sa o mai zaresc cat de cat.
Si aici incepe sa se bata psihicul cu oboseala..nici nu ma mai opresc in punctele de revitalizare..am impresia ca daca ma opresc nu o sa mai pot alerga..Tot ce imi suna in cap e :POTI, POTI SA O FACI.
Ajung din nou in aglomeratia..cica circulatia era oprita si erau si politisti care dirijau circulatia..dar tot timpul trebuia sa trecem de pe o banda pe alta si trebuia sa te uiti sa nu dea o masina peste tine..
Sa nu mai spun ca prostia era prezenta..tot felul de oameni care lasau geamul jos si incepeau sa urle dupa mine...Suntem in Romania oare de ce ma mai mir?
Si ajung intr-un punct in care un voluntar tinea o pancarda pe care scria ca mai sunt 2 km..
Tot ce vroiam sa e sa ma opresc..ma durea splina ingrozitor si culmea ca incepea sa ma doara si gamba stanga..Stiam ca dupa ce cotesc la dreapta se vede finish-ul...si tot cotesc si la stanga si la dreapta si numai nu se mai vede odata...parca fugea de mine...
Incep sa aud galagia de la final, imi adun ultimele resurse de energie pentru sprintul final si trec linia de sosire in 2:13:48.
Sprinul final
Cum trec linia de sosire primesc diploma, medalia si tricoul.
Ion si sora mea ma asteptau cu nerabdare...ma uit la ei si nu pot sa spun nimic :)).
Imi era foarte sete asa ca beau un Nestea dintr-o gura si pornim spre casa.
A fost un concurs frumos....inca ma mai mir ca nu am fost stresata deloc.
Se putea si mai bine. Sincer, nu a fost timpul pe care doream sa il scot dar am inteles ca trebuie sa lucrez mai mult.
Si acum partea care imi place cel mai mult: multumirile:))
-in primul rand parintilor mei care m-au sunat si inainte si dupa concurs
-surorii mele ca ma gazduit la ea pe parcursul sederii mele in Timisoara
-lui Remus care a stat cu gura pe mine sa nu las antrenamentele atunci cand nu prea aveam chef de ele
-Cristinei care tot timpul ma incuraja
-prietenului meu care nu ma scotea din cuvantul "nebuna" (Cum sa alergi atat?)
-Aidei care ma incurajat si ea
-fostelor mele colege de camera care au simtit gustul primului maraton si acum ma sustin in continuare
-tuturor persoanelor care m-au bombardat cu mesaje si telefoane de incurajare inainte de concurs
Acum urmeaza o mica pauza dupa care incepe o lunga perioada de antrenament pentru concursurile de anul urmator unde sunt hotarata sa scot timpi mult mai buni.
Va urma!
