Daca ma gandesc bine, nu mai stiu de cand nu am fost cu bicicleta si recunosc ca imi era dor.Saraca mea bicicleta statea in beci ruginita, plina de praf si uitata de lume.
Demult vroiam sa merg dar, nu aveam cu cine.
Marius de multe ori venea la mine cu bicicleta pana cand am zis ca s-ar putea face de o tura, evident in weekend ca doar peste saptamana avem de invatat (vine Bac-ul).
Si iata ca se face sambata, 29 mai 2010. Dimineata repetitii cu chitara si ramasesem ca dupa ce ajung acasa il sun sa umflam rotile.
Pe cand ajung acasa, Marius instalat la mine se juca cu fratele meu, Mirel, "Nu te supara frate!". Si vine vestea buna: roti umflate si bicicleta curata numai buna de o tura. (Asa prieten sa tot ai).
Si ajungem sa pornim in minunata tura si ne gandim sa mergem pana la padurea Noroieni. Drum anevoios...plin de camioane si tiruri pana sa ajungem in padure. Uneori ma gandeam cine sunt eu sa ma pun cu ditamai dinozaurii strazilor care claxonau ca descreieratii si atunci cand nu era cazul doar pentru ca au vazut o fata pe bicicleta...In fine, asta-i Romania.
Ne ratacisem unpic...dar s-a remediat rapid problema:D.
Si ajungem in padure si incep sa simt acel miros placut de iarba si lemn si soc si intepaturi de tantari care aveam impresia ca s-au facut mai mari decat anul trecut.
Imi era dor de acele vremuri.
Si mergand noi agale pe mijlocul strazii cum ne place de altfel si bucurandu-ne de frumusetile padurii dintr-o data se aude un "POOC"...ce sa fie ce sa fie...se rupe lantul de la bicicleta mea =)). Se intoarce Marius, se uita si nu stie ce sa faca: sa se enerveze sau sa rada; nu mai e cazul sa spun ca eu deja eram pe jos.In final alege sa rada :)).
Ce-i de facut? Ideea era sa scapam de bicicleta mea si totusi sa ajungem unde ne-am propus:zona de agrement Noroieni. Si ne vine minunata idee s-o legam in padure. Fara lant la ea nu prea sunt sanse s-o fure. Dupa ce masuram copacii (Marius stie de ce :P) zis si facut.
Ajungem la concluzia ca eu merg pe jos si Marius merge repede sa vada cat mai este pana la zona de agrement(mai erau aprox 200m).
Ajungem si la destinatie...o multime de ciclisti pe acolo cu echipamente serioase. Peste tot teren privat..ne gasim si noi o "banca" si ne bucuram de soare:D.
Eu, personal, inca nici acum nu am inteles cum am putut merge fara nimic la noi: fara APAAAAAA, fara mancare..Ce aveam la noi era doar cheile de la casa si telefonul lui Marius.
Era acolo lume care isi potolea apa cu apa si bere si noi salivam :)). Un lucru invatat pentru data viitoare:multaaaaa apaaaa:P.
Si pe cand stateam asa de bine la soare realizam ca totusi trebuie sa pornim pe jos acasa (aici ma refer la mine).
Venind pe jos...
Si pornim agale, Marius pe bicicleta, mai alergand si tot asa...pana si Marius se hotareste sa sufere alaturi de mine si vine pe langa bicicleta. (Asa prieten sa tot ai). Multumesc ratusca!!!
Si dupa 2 ore de mers pe jos....trecand pe langa dinozaurii strazilor si claxonandu-ne si toata lumea uitandu-se la noi de parca veneam de pe alta lume..ajungem acasa si bem apaaaaa :P ca apoi sa aflu ca Marius nu mancase nimic toata ziua:(.
Ne asteapta o cina pe cinste preparata de mama unde apucam sa-i povestim pataniile si rugand-o ca in urmatoarea zi sa vina cu mine dupa bicicleta ca doar n-o so las in padure...chiar si fara lant si ruginita e tot bicicleta mea :P
Si duminica se pune pe ploaie...si ploua si ploua si plouaaaaaa; se anuntase si cod galben. La intrebarea mea daca mergem dupa bicicleta raspunsul e ca doar n-o sa murdarim masina cu noroi. Nu contest nimic pentru ca stiu ca mama are dreptate..
Azi e luni si....inca ploua si....se anunta ploaie si....vorba lui Marius..cand o sa merg dupa ea o sa fie doar rugina :(.
Inca bicicleta sufera in ploaie in padure (in caz ca n-a disparut).
Partea buna a situatiei:
- ne-am distrat (cel putin eu) si sunt sigura ca si Marius la fel
- am mers la padure unde chiar nu fusesem demult
- am invatat ca data viitoare e VITAAAL sa avem apa la noi
- am invatat sa nu ma las infricosata de dinozaurii strazilor
- dupa tura au venit unele idei pentru alte ture
- si cel mai important lucru: am mers cu "tzoagla"
Partea rea:
- INCA bicicleta mea e inca in ploaie
