Maraton International Cluj 2011-partea I

Anul 2011 a venit cu un gand nou, un vis parca incepe iar sa prinda aripi...sa alerg un semimaraton.

Dupa vacanta de Craciun, revin cu forte noi in Cluj si ma apuc serios de antrenament pentru Maraton International Cluj.

Sunt destul de entuziasmata de un program de antrenament de 8 saptamani pe care imi propun sa il respect cu sfintenie.

Era ianuarie si erau zile in care erau -20 de grade si lenea imi facea vizite zilnice...Uneori, efectiv nu aveam chef nici sa ies afara dapoi sa alerg.

Colegele de camera ma declara oficial NEBUNA dar, stiu ca se ingrijoreaza pentru sanatatea mea:P.

Primul antrenament l-am inceput pe 23 ianuarie si pentru inceput, am alergat pe digul Somesului.

Desi gradele erau cu minus, razele soarelui se mai aratau pe cer. Am avut parte de un peisaj destul de frumos: cer senin, soare si..zapada.

Intr-o zi ma abat de la traseul initial si...ajung in Faget. Am fost prost inspirata! Era un noroi... dar eram prea incantata ca o sa alerg in Faget asa ca, ma pun pe treaba.

Daca tot am venit pana aici, atunci am sa si alerg...macar putin. O iau prin padure, prin noroaie pana la Izvorul Sfantului Ion.

Mi s-a parut ca am alergat 5 km..Dezamagirea a fost mare cand am facut traseul seara pe runmap.net.

Erau in jur de 3 km jumatate pana la izvor. De la izvor ma intorc inapoi, pe acelasi traseu, ca sa alunec si sa cad pe spate in cel mai mare noroi...

Aratam ca un purcel:)).

Ma curat cat pot si merg spre statia de troleu toata murdara. Intre timp il sun pe Remus si ii spun tot ce patesc si pana la urma sa uit ca sunt murdara si ca toata lumea se uita la mine, de parca eram extraterestru.

Ma urc in troleu, am loc sa stau jos si cobor la Agronomie. De aici, pana la camin, trebuia sa o iau pe jos.

Cobor, ma uit spre troleu si vad ca cel putin vreo 6-7 persoane se uitau la mine si radeau efectiv. Daca ai vazut un copil murdar, existau mari sanse sa fiu eu:P.

Dupa aproape fiecare antrenament, colegele de camera ma asteptau cu ceaiul cald si isi fac cruce de felul cum arat si asa ajung sa fiu purcica din camera :)) Asa colege sa tot ai:P.

Vine si sesiunea...decat sa invat mai bine merg la alergat:P.

Saptamanile trec repede si merg acasa in vacanta intersemestriala si continui sa alerg. Cat timp sunt in Satu Mare, nu imi vine nicicum sa merg sa alerg dar stiu ca trebuie.

Incerc sa imi fac un traseu dar pe masura ce alerg timp de mai multe zile, me enervez la culme.

Primul traseu il fac spre Odoreu, din prima zi sar toti cainii pe mine si chiar ma mir cum am scapat nemuscata. A doua oara cand merg, sar 3 caini pe mine si ma fac iar ca un purcel...

Incerc sa imi aleg un alt traseu care o ia pe Drumul Botizului si evident ca toata lumea ma claxoneaza si se holba la mine ca la felul 20....

Ce treaba au ei cu mine? Alergam pe trotuar, nu ii deranjam deloc..Tipic romanesc!! Daca tu stai cu burta la soare si cu fundul toata ziua in masina, asta nu inseamna ca trebuie sa fac si eu la fel.

Revin iar pe Drumul Odoreului cu riscul sa fiu muscata de caini. In cele din urma scap nevatamata.

Pe langa atatea intamplari, mi s-a intamplat o chestie draguta: alergam pe Drumul Odoreului si la intoarcere s-a oprit un domn care s-a oferit sa ma duca cu masina pana in oras. Ma intrebat de ce alerg asa de mult si pe moment nu am stiut ce sa ii raspund si i-am spus ca putin de forta fizica nu strica.

Initial, m-am gandit sa alerg doar Cursa Populara(6 km) dar cat timp am stat acasa si m-am antrenat, am simtit ca pot si mai mult de atat.

Atunci mi-am zis ce ar fi faca m-as inscrie la semimaraton? Zis si facut! Dupa 2 saptamani de stat acasa, revin in Cluj si vremea se incalzeste.

Simt gustul primavarii.

Ma simt cat de cat antrenata, dar 21,0975 ma sperie la culme.

Alta aventura cu platirea taxei de participare: ma duc la sediul Alpha Bank, le spun ca vreau sa platesc taxa de participare la maraton si uita la mine de parca le-as fi spus ca o picat cerul.

Era clar ca habar nu aveam despre ce vorbesc.

Raman dezamagita dar cineva trebuie sa stie despre ce vorbesc.

Urmatoarea zi fac vizita la Alpha Bank, sucursala Cipariu si acolo casiera stie despre ce vorbesc. Ramane putin surprinsa de faptul ca ma inscriu, ma intreaba putin de traseu, platesc taxa si imi ureaza succes.

Gata, m-am inscris. Vorba lui Remus: "Acum nu mai poti sa dai inapoi! Va trebui sa mergi pana la capat!"

De acum, antrenamentele mele se desfasoare doar in Padurea Faget si incet incet simt ca nu mai obosesc atat de repede.

Intr-o zi ma "aventurez" mai departe de Izvorul Sfantului Ion si ajung la Colonia Faget. Aici mi se rupe firul si nu mai stiu in ce parte sa o iau(inca stau prost cu orientarea:P).

Ce sa fac, ce sa fac? Vad un magazin alimentar si intru sa intreb pe unde sa o iau.

Mi se explica traseul dupa care totul pare foarte usor.

Daca nu intrebam, o luam spre Turda:P.

A doua oara cand urc pana la Colonia Faget, gasesc o strada care taie padurea:strada DD Rosca dupa care ajung pe Campului.

Cand imi amintesc ce era acolo ma bufneste rasul:)).

Initial, am vazut ca strada era asfaltata.Da, era asfaltata 20-30 de metrii dupa care intru in noroi pana la genunchi si colac peste pupaza mai sar pe mine si 3 caini.

In gandul meu: "E clar ca nu scap nemuscata!"

Eu si cainii..vaca si baletul. Nu imi plac deloc...si nu o sa imi placa.

Prin minune, scap nevatamata dar iar sunt ca un purcel, noroi din cap pana in picioare..

Iar trebuie sa vin pe jos, pe de la statia de troleu, iar sunt murdara si ma rog sa nu ma intalnesc cu nimeni cunoscut.

Ca de obicei, cand vin la camin Roxana(una dintre colegele de camera) isi face cruce si evident ca incepe sa rada.

De obicei, cand veneam ca un purcel de la alergat, imi lasam adidasii pe hol ca sa nu murdaresc in camera.

Deja se stia, cand vedeau fetele adidasii murdari, stiau ca nebuna din camera ... a fost iar pe coclauri :)).

Saptamanile trec repede si incet, incet se apropie ziua cea mare.

Cu 2 saptamani inainte de semimaraton, se produce cutremurul: niste dureri de spate insuportabile..credeam ca o sa treaca.

Duminica noapte nu dorm deloc iar luni dimineata fac vizita la Urgente la spital.

Diagnostic: viroza respiratorie si nevralgie intercostala.

Nu se poate!!!

Asta e rezultatul antrenamentelor cand alergam transpirata si nu eram corespunzator imbracata.

Primesc recomandarea doctorului de a lua pauza cam o saptamana.

Cum sa iau pauza o saptamana cand in 2 saptamani e semimaratonul????

Ma doare, nu am ce face...iau pauza o saptamana.

Incepe sa imi vina in minte o intrebare: Oare am sa reusesc?

De fiecare data cand ma gandesc, mi se face inima cat un purice si ma iau emotiile...

Aceeasi intrebare: Am sa reusesc???

Va urma!

PS: O parte din antrenamente le gasesti aici.

Continue Reading

O dorinta, un vis si mai tarziu, realitate

Dorinta de a alerga s-a nascut cu doi ani in urma cand, am dat din intamplare peste un blog unde autorul isi incanta cititorii cu iesiri la munte, cu nopti dormite in cort alaturi de prieteni si cu amintiri ce vor dainui mereu.

Ochiul imi sare putin si vad la meniu sectiunea "Concursuri".Sincer, ma intrebam ce mai sunt si astea. Accesez linkul cu un singur click si gasesc o multime de concursuri de alergare montana cat si de bicicleta.

Vrei sa stii cui apartine blogul? Ei bine, este blogul Hoinarilor.

Dupa ce am dat de blogul lor, i-am urmarit si citeam cu sufletul la gura despre fiecare concurs si despre fiecare tura montana care o faceau. Mi se parea ceva extraordinar ceea ce faceau ei.

Cel mai mult mi-a atras atentia maratoanele montane..lucru ce mi se parea imposibil...Cum sa alergi 42,195 km?

Acum..daca stau sa ma gandesc mai bine...nu e chiar imposibil.

Dupa ce am dat de blogul Hoinarilor am gasit si blogul lui Janina si Alin Tanase(Pasi in 2 pe munte) care, la fiecare nou articol pe care il citeam cu sufletul la gura, imi alunga tristul sentiment ca in Romania nu se face nimic.Ei, uite ca se face..doar ca uneori stie prea putina lume ceea ce se face.

De la aceste doua bloguri am gasit tot altele, altele care aveau acelasi subiecte: munte si alergare. Erau aceleasi subiecte si totusi, erau prezentate atat de diferit... Odata cu citirea lor, am aflat ca si in Romania sunt oameni care merg la munte, sunt oameni care iubesc natura si sunt oameni care reusesc sa iasa din rutina saptamanala, facand ceea ce la place: sa strabata cararile muntilor si ca pana la urma, le pasa.

Dupa ce am epuizat de citit toate concursurile mi s-a aprins beculetul cu o intrebare: "Oare as putea sa alerg si eu un maraton(sau macar un semimaraton)?

Raspunsul a fost din start negativ:"Eu??? No way! Dupa 100 de m pic lata, cum as putea alerga un maraton intreg?"

Si asa alergarea unui maraton a ramas acolo undeva un vis.

In clasa a 12-a am inceput sa alerg putin cate putin, deoarece efectiv imi era rusine ca fratele meu mai mic nu obosea atat de repede ca mine si mi-am zis:"Pana aici!".

La inceput a fost greu, vroiam sa devin Speedy Gonzales dupa 2 saptamani, lucru ce era imposibil.

Dupa o luna si jumatate am inceput sa vad mici diferente...si observam ca nu mai obosesc atat de repede.

A urmat Bacu`, inscrierea la facultatate si am renuntat sa mai alerg.

DA, am renuntat si rusine sa imi fie!!!

Cu toate ca renuntasem, acolo undeva o intrebare ramanea fara raspuns.."Oare am sa pot sa alerg si eu un maraton?"

Odata cu inceperea facultatii, Clujul a devenit a doua casa pentru mine si incercam sa gasesc motive sa incep sa alerg din nou.

Ma gandeam ca, sunt intr-un oras mai mare unde nu ar rade lumea de mine ca alerg cum mi se intampla acasa, ca mai sunt si altii ca mine si tot asa.

Cu parere de rau, din octombrie pana in decembrie 2010 tot cautasem motive pentru care as incepe din nou sa alerg dar, in aceste 2 luni, LENEA castiga cu scorul cel mai mare.

Un ianuarie 2011 in schimb, ma asteapta cu ceva.......

VA URMA!!!!

Continue Reading