Maraton International Cluj 2011-partea II

Poza de pe site-ul oficial

Fac ce fac, ma gandesc la ce ma gandesc dar tot la 10 aprilie imi sta capul...

Am emotii de cate ori imi aduc aminte ca mai este putin si e 10 aprilie...

Acesta e ultimul gand care il am inainte sa ma pun la somn si e primul lucru de care imi aduc aminte cand ma trezesc si vad pe perete scris "10 APRILIE".

In timpul antrenamentelor mi-am propus sa scot un timp frumos...sub 2 ore...(vezi mai jos daca am reusit:P ).

Hai sa nu o mai lungim si sa va spun cum a fost :)

Sambata merg sa imi ridic kit-ul de concurs, Muzeul de Arta fiind gazda Expo Maraton.

Imi ridic kit-ul de concurs si sunt foarte nehotarata in ceea ce priveste Pasta Party.

Sa merg, sa nu merg?

Vroiam sa merg din curiozitate, dar eram singura.

Pana la urma ma decid sa merg.

Intru in Gambrinus, arat tichetul si primesc o portie de paste, o apa plata si o cafea.

Ma pun la o masa si incep sa savurez din paste. In drum ce merg spre masa, ma impiedic de jacheta unui baiat care era pe spatarul scaunului si nu mai pot sa imi trag piciorul.

Observa ca ma chinui dupa care ma ajuta si incepe sa rada. Frumos imi cer scuze si merg la masa care era libera.

In urmatoarea zi aveam sa il vad alergand:P.

Mananc ce mananc si dintr-o data vad ca toti cei de la masa din fata se intorc spre mine.

Incep sa ma intreb ce se intampla dupa care, spre marea mea uimire, ma cheama la masa lor.

Mi-au zis ca m-au vazut singura si s-au gandit sa ma cheme cu ei ca apoi sa aflu ca nici ei nu se cunoasteau intre ei. Se imprietenisera acolo.

Mi s-a parut o chestie super.

Accept invitatia de a sta cu ei la masa si incep tot felul de discutii foarte dragute despre maraton, de faptul ca e la prima editie, ca se doreste a fi un eveniment reusit si tot asa.

Pasta party s-a dovedit a fi o chestie foarte draguta si imi pare bine ca m-am decis sa merg.

Ajung la camin, le arat la colege tricoul, numarul de concurs, chipul de cronometrare si nu pot sa nu imi amintesc ca...aveam emotii.

Roxana incearca sa ma calmeze si ma incurajeaza spunandu-mi ca totul va fi bine.

Tot ce stiu e ca abandonul nu exista in vocabularul meu.

Si sa stiu ca pic lata la sfarsit, tot am sa termin!

Ma chinui sa imi pun chipul la adidasi si efectiv nu reusesc.

Nu stiu ce m-as fii facut fara Roxana. Multumesc!

La ora 22:00 ma pun la somn, dar fara sanse, nu reusesc sa dorm....ma tot gandesc cum va fi, daca o sa reusesc sa termin. Incerc sa alung gandurile rele si reusesc sa dorm 5 ore.

Poza luata de pe site-ul oficial

La ora 6 sunt sus, mananc bine si merg sa ii fac o vizita la Doamne Doamne.

La ora 8:30 sunt in Piata Unirii si le astept pe fete.

Lumea incepe sa se stranga, incepe sa fie agitatie, se fac probele de microfon.

Superba atmosfera!!!

Emotii

Ajung si fetele si ar fi cazul sa ma dezbrac si eu ca sa ma incalzesc.

Dar cum sa imi vina sa ma dezbrac cand afara erau 3 GRADE!!! 3 GRAAAAAADEEEEE!!!!!

Fetele erau inghetate numai cand se gandeau ca trebuie sa dau jos de pe mine.

Anca incepe sa isi faca cruce:))

Asta este! Ma dezbrac si incep sa ma incalzesc.

Se aduna lumea, se aduna si atmosfera e un amestec de nerabdare si emotie, cel putin pentru mine. Mananc un baton Isostar si ma simt super.

Cu Roxana

Se anunta ca mai sunt inca 20 de minute pana la start; emotiile ma cuprind si mai tare...Piesa "In and out of love" de la Armin van Buuren face atmosfera...

Minutele trec repede...ma mai incalzesc si suntem rugati sa mergem la linia de start.

Fetele imi ureaza succes si merg spre linia de start...

Incalzire

10...9...8...7...6...5...4...3...2....1 STAAART

Si incep sa alerg....Momentul care il asteptam de 4 luni e tocmai acum!!!

Ma simt super!!

O iau incet in ritmul meu.

Pana pe Dorobantilor, alerg langa Alexandra, una din fetele de la Pasta Party.

La un moment dat simt o durere, indiciu ca trag prea tare. O las pe Alexandra sa o ia inainte si eu raman putin in spate si incepe sa ma intreaca lumea.

Nu ma descurajez si alerg in ritmul meu.

In timp ce alerg, o groaza de ganduri imi trec prin cap. Avand mintea ocupata, observ ca deja am ajuns la Iulius Mall si totodata primul punct de revitalizare. Beau putina apa fara sa ma opresc si o iau mai departe!

Lumea de pe margine ne mai aplauda, ne mai incurajeaza, unii soferi sunt nervosi ca e blocata circulatia. Asta e! Vor incepe sa se obisnuiasca.

Imi trec o groaza de lucruri prin cap si incerc sa ma motivez zicandu-mi ca pentru asta am muncit aproape 4 luni de zile..

Timpul trece, alergand pe Bulevardul Nicolae Titulescu ma ajunge cineva din spate.

Este un domn care intra in vorba cu mine. Il cheama George si a mai alergat inca 17 maratoane. Incepem sa povestim si fara sa imi dau seama, vad ca datorita lui, abordez un ritm mai alert.

Timpul trece si eu alerg. Termin prima tura in ropot de aplauze in 1:06:06. Nu e rau.

Incepe tura a doua si deja incep sa simt semnele de oboseala..George se gandeste sa ma ajute si se ofera sa ma traga efectiv. Nu am ce face, trebuie sa tin ritmul cu el :)). Ajung din nou la Iulius Mall la primul punct de revitalizare unde mananc glucoza si o dam din nou pe alergat.

Ajung iar pe Nicolae Titulescu...si aici incep sa imi spun prima data: "NU MAI POT!"

Aici incepe o batalie intre dorinta de a termina si oboseala. O batalie psihica fantastica.

Eram aproximativ la km 15. Atat de lung a fost bulevardul incat am crezut ca nu se mai termina..Tot ce imi doream era sa vad Catedrala Greco-Catolica in constructie si al doilea punct de revitalizare.

Intr-un final ajung si la punctul de revitalizare:beau 2 pahare de apa si nu imi vine sa ma urnesc din loc..Simt ca nu mai pot..picioarele ma dor din ce in ce mai tare si nu mai vor sa asculte.

Alerg din ce in ce mai greu si undeva acolo incerc sa imi gasesc motivatie..Ma gandeam ca nu trebuie sa dezamagesc unele persoane care au crezut in mine si inca mai cred. Trebuie sa termin!

Trec de bucla si ajung pe Clinicilor.

Incep sa simt gustul finish-ului. Trec de ultimul punct de revitalizare si voluntarii ma incurajeaza foarte mult.

Gata! Daca am alergat atat, pot sa alerg sa si ultimul kilometru.

Abandonul nu exista!!!

Ajung pe Napoca, incep sa maresc ritmul si dintr-odata aud o voce.

Era unul din voluntari pe bicicleta si ma intreaba daca eu sunt numarul 187 si daca sunt Bianca. Am incremenit! Credeam ca e ceva problema cu chipul ca apoi sa aflu ca, defapt Anca si Cristina(colegele mele) s-au ingrijorat ca nu m-au vazut cand am terminat prima tura si s-au gandit sa nu fi patit ceva.

Cum spuneam, asa colege de camera sa tot ai!!!

Tipul da un telefon si totul este in regula.

Aud galagia de la finish si e momentul pentru sprintul final..Acum sau niciodata!!!

Incep sa simt o durere in gambe si mi se zbate muschiul..Il las sa se zbata, sunt prea fericita.

Nimic nu mai conteaza.

Trec linia de finish in ropot de aplauze in 2:13:10.

Moment de neuitat!!!

Cum ajung, fetele ma iau in brate si ma felicita...simt ca nu mai pot..

Predau chipul si imi iau medalia.

Ma dor muschii ingrozitor si tot ce vreau este sa stau jos.

Asa arata un om dupa ce a alergat 21,0975 km

Dupa cateva minute, ajunge si locul 1 la Maraton, etiopianul Ashenafi Erkolo.

Eu am alergat 21,0975 km in 2:13:10 si el a alergat 42,195 km in 2:22:16. RESPECT!!!

Cu locul 1 la Maraton si George

Moment de neuitat..

Fericire

Si acum urmeaza partea cu multumirile:

-lui Remus, pentru faptul ca a crezut tot timpul ca pot, pentru faptul ca ma batut la cap aproape 4 luni de zile sa nu las antrenamentele si pentru faptul ca a stiut sa ma incurajeze tot timpul.

-colegelor de camera(Roxana, Anca, Alina si Cristina) care tot timpul radeau de mine cand veneam ca un purcel facandu-ma si pe mine sa ma simt bine, pentru ceaiul pregatit dupa aproape fiecare antrenament, pentru incurajari si pentru galeria facuta.

-Cristinei, care tot timpul ma incurajat si mi-a zis ca pot, care mi-a imprumutat crema pentru dureri musculare si care tot timpul ma asculta.

-Aidei, care ma incurajat si mi-a trimis mesajul in dimineata concursului stiind ca nu trebuie sa o dezamagesc

Si nu in ultmul rand sa le multumesc alor meu desi nu au stiut ca particip. Daca ar fii stiut sunt sigura ca m-ar fi sustinut. Am vrut sa fie surpriza:).

Cu Anca, Roxana si Cristina(in spatele aparatului)

Am fost putin dezamagita ca nu mi-am scos timpul dorit, dar sunt sigura ca la urmatorul concurs va fii mult mai bine.

Locul 45 la Halfmarathon Female.

Mai multe detalii legate de eveniment, gasesti aici.

Continue Reading

Maraton International Cluj 2011-partea I

Anul 2011 a venit cu un gand nou, un vis parca incepe iar sa prinda aripi...sa alerg un semimaraton.

Dupa vacanta de Craciun, revin cu forte noi in Cluj si ma apuc serios de antrenament pentru Maraton International Cluj.

Sunt destul de entuziasmata de un program de antrenament de 8 saptamani pe care imi propun sa il respect cu sfintenie.

Era ianuarie si erau zile in care erau -20 de grade si lenea imi facea vizite zilnice...Uneori, efectiv nu aveam chef nici sa ies afara dapoi sa alerg.

Colegele de camera ma declara oficial NEBUNA dar, stiu ca se ingrijoreaza pentru sanatatea mea:P.

Primul antrenament l-am inceput pe 23 ianuarie si pentru inceput, am alergat pe digul Somesului.

Desi gradele erau cu minus, razele soarelui se mai aratau pe cer. Am avut parte de un peisaj destul de frumos: cer senin, soare si..zapada.

Intr-o zi ma abat de la traseul initial si...ajung in Faget. Am fost prost inspirata! Era un noroi... dar eram prea incantata ca o sa alerg in Faget asa ca, ma pun pe treaba.

Daca tot am venit pana aici, atunci am sa si alerg...macar putin. O iau prin padure, prin noroaie pana la Izvorul Sfantului Ion.

Mi s-a parut ca am alergat 5 km..Dezamagirea a fost mare cand am facut traseul seara pe runmap.net.

Erau in jur de 3 km jumatate pana la izvor. De la izvor ma intorc inapoi, pe acelasi traseu, ca sa alunec si sa cad pe spate in cel mai mare noroi...

Aratam ca un purcel:)).

Ma curat cat pot si merg spre statia de troleu toata murdara. Intre timp il sun pe Remus si ii spun tot ce patesc si pana la urma sa uit ca sunt murdara si ca toata lumea se uita la mine, de parca eram extraterestru.

Ma urc in troleu, am loc sa stau jos si cobor la Agronomie. De aici, pana la camin, trebuia sa o iau pe jos.

Cobor, ma uit spre troleu si vad ca cel putin vreo 6-7 persoane se uitau la mine si radeau efectiv. Daca ai vazut un copil murdar, existau mari sanse sa fiu eu:P.

Dupa aproape fiecare antrenament, colegele de camera ma asteptau cu ceaiul cald si isi fac cruce de felul cum arat si asa ajung sa fiu purcica din camera :)) Asa colege sa tot ai:P.

Vine si sesiunea...decat sa invat mai bine merg la alergat:P.

Saptamanile trec repede si merg acasa in vacanta intersemestriala si continui sa alerg. Cat timp sunt in Satu Mare, nu imi vine nicicum sa merg sa alerg dar stiu ca trebuie.

Incerc sa imi fac un traseu dar pe masura ce alerg timp de mai multe zile, me enervez la culme.

Primul traseu il fac spre Odoreu, din prima zi sar toti cainii pe mine si chiar ma mir cum am scapat nemuscata. A doua oara cand merg, sar 3 caini pe mine si ma fac iar ca un purcel...

Incerc sa imi aleg un alt traseu care o ia pe Drumul Botizului si evident ca toata lumea ma claxoneaza si se holba la mine ca la felul 20....

Ce treaba au ei cu mine? Alergam pe trotuar, nu ii deranjam deloc..Tipic romanesc!! Daca tu stai cu burta la soare si cu fundul toata ziua in masina, asta nu inseamna ca trebuie sa fac si eu la fel.

Revin iar pe Drumul Odoreului cu riscul sa fiu muscata de caini. In cele din urma scap nevatamata.

Pe langa atatea intamplari, mi s-a intamplat o chestie draguta: alergam pe Drumul Odoreului si la intoarcere s-a oprit un domn care s-a oferit sa ma duca cu masina pana in oras. Ma intrebat de ce alerg asa de mult si pe moment nu am stiut ce sa ii raspund si i-am spus ca putin de forta fizica nu strica.

Initial, m-am gandit sa alerg doar Cursa Populara(6 km) dar cat timp am stat acasa si m-am antrenat, am simtit ca pot si mai mult de atat.

Atunci mi-am zis ce ar fi faca m-as inscrie la semimaraton? Zis si facut! Dupa 2 saptamani de stat acasa, revin in Cluj si vremea se incalzeste.

Simt gustul primavarii.

Ma simt cat de cat antrenata, dar 21,0975 ma sperie la culme.

Alta aventura cu platirea taxei de participare: ma duc la sediul Alpha Bank, le spun ca vreau sa platesc taxa de participare la maraton si uita la mine de parca le-as fi spus ca o picat cerul.

Era clar ca habar nu aveam despre ce vorbesc.

Raman dezamagita dar cineva trebuie sa stie despre ce vorbesc.

Urmatoarea zi fac vizita la Alpha Bank, sucursala Cipariu si acolo casiera stie despre ce vorbesc. Ramane putin surprinsa de faptul ca ma inscriu, ma intreaba putin de traseu, platesc taxa si imi ureaza succes.

Gata, m-am inscris. Vorba lui Remus: "Acum nu mai poti sa dai inapoi! Va trebui sa mergi pana la capat!"

De acum, antrenamentele mele se desfasoare doar in Padurea Faget si incet incet simt ca nu mai obosesc atat de repede.

Intr-o zi ma "aventurez" mai departe de Izvorul Sfantului Ion si ajung la Colonia Faget. Aici mi se rupe firul si nu mai stiu in ce parte sa o iau(inca stau prost cu orientarea:P).

Ce sa fac, ce sa fac? Vad un magazin alimentar si intru sa intreb pe unde sa o iau.

Mi se explica traseul dupa care totul pare foarte usor.

Daca nu intrebam, o luam spre Turda:P.

A doua oara cand urc pana la Colonia Faget, gasesc o strada care taie padurea:strada DD Rosca dupa care ajung pe Campului.

Cand imi amintesc ce era acolo ma bufneste rasul:)).

Initial, am vazut ca strada era asfaltata.Da, era asfaltata 20-30 de metrii dupa care intru in noroi pana la genunchi si colac peste pupaza mai sar pe mine si 3 caini.

In gandul meu: "E clar ca nu scap nemuscata!"

Eu si cainii..vaca si baletul. Nu imi plac deloc...si nu o sa imi placa.

Prin minune, scap nevatamata dar iar sunt ca un purcel, noroi din cap pana in picioare..

Iar trebuie sa vin pe jos, pe de la statia de troleu, iar sunt murdara si ma rog sa nu ma intalnesc cu nimeni cunoscut.

Ca de obicei, cand vin la camin Roxana(una dintre colegele de camera) isi face cruce si evident ca incepe sa rada.

De obicei, cand veneam ca un purcel de la alergat, imi lasam adidasii pe hol ca sa nu murdaresc in camera.

Deja se stia, cand vedeau fetele adidasii murdari, stiau ca nebuna din camera ... a fost iar pe coclauri :)).

Saptamanile trec repede si incet, incet se apropie ziua cea mare.

Cu 2 saptamani inainte de semimaraton, se produce cutremurul: niste dureri de spate insuportabile..credeam ca o sa treaca.

Duminica noapte nu dorm deloc iar luni dimineata fac vizita la Urgente la spital.

Diagnostic: viroza respiratorie si nevralgie intercostala.

Nu se poate!!!

Asta e rezultatul antrenamentelor cand alergam transpirata si nu eram corespunzator imbracata.

Primesc recomandarea doctorului de a lua pauza cam o saptamana.

Cum sa iau pauza o saptamana cand in 2 saptamani e semimaratonul????

Ma doare, nu am ce face...iau pauza o saptamana.

Incepe sa imi vina in minte o intrebare: Oare am sa reusesc?

De fiecare data cand ma gandesc, mi se face inima cat un purice si ma iau emotiile...

Aceeasi intrebare: Am sa reusesc???

Va urma!

PS: O parte din antrenamente le gasesti aici.

Continue Reading

O dorinta, un vis si mai tarziu, realitate

Dorinta de a alerga s-a nascut cu doi ani in urma cand, am dat din intamplare peste un blog unde autorul isi incanta cititorii cu iesiri la munte, cu nopti dormite in cort alaturi de prieteni si cu amintiri ce vor dainui mereu.

Ochiul imi sare putin si vad la meniu sectiunea "Concursuri".Sincer, ma intrebam ce mai sunt si astea. Accesez linkul cu un singur click si gasesc o multime de concursuri de alergare montana cat si de bicicleta.

Vrei sa stii cui apartine blogul? Ei bine, este blogul Hoinarilor.

Dupa ce am dat de blogul lor, i-am urmarit si citeam cu sufletul la gura despre fiecare concurs si despre fiecare tura montana care o faceau. Mi se parea ceva extraordinar ceea ce faceau ei.

Cel mai mult mi-a atras atentia maratoanele montane..lucru ce mi se parea imposibil...Cum sa alergi 42,195 km?

Acum..daca stau sa ma gandesc mai bine...nu e chiar imposibil.

Dupa ce am dat de blogul Hoinarilor am gasit si blogul lui Janina si Alin Tanase(Pasi in 2 pe munte) care, la fiecare nou articol pe care il citeam cu sufletul la gura, imi alunga tristul sentiment ca in Romania nu se face nimic.Ei, uite ca se face..doar ca uneori stie prea putina lume ceea ce se face.

De la aceste doua bloguri am gasit tot altele, altele care aveau acelasi subiecte: munte si alergare. Erau aceleasi subiecte si totusi, erau prezentate atat de diferit... Odata cu citirea lor, am aflat ca si in Romania sunt oameni care merg la munte, sunt oameni care iubesc natura si sunt oameni care reusesc sa iasa din rutina saptamanala, facand ceea ce la place: sa strabata cararile muntilor si ca pana la urma, le pasa.

Dupa ce am epuizat de citit toate concursurile mi s-a aprins beculetul cu o intrebare: "Oare as putea sa alerg si eu un maraton(sau macar un semimaraton)?

Raspunsul a fost din start negativ:"Eu??? No way! Dupa 100 de m pic lata, cum as putea alerga un maraton intreg?"

Si asa alergarea unui maraton a ramas acolo undeva un vis.

In clasa a 12-a am inceput sa alerg putin cate putin, deoarece efectiv imi era rusine ca fratele meu mai mic nu obosea atat de repede ca mine si mi-am zis:"Pana aici!".

La inceput a fost greu, vroiam sa devin Speedy Gonzales dupa 2 saptamani, lucru ce era imposibil.

Dupa o luna si jumatate am inceput sa vad mici diferente...si observam ca nu mai obosesc atat de repede.

A urmat Bacu`, inscrierea la facultatate si am renuntat sa mai alerg.

DA, am renuntat si rusine sa imi fie!!!

Cu toate ca renuntasem, acolo undeva o intrebare ramanea fara raspuns.."Oare am sa pot sa alerg si eu un maraton?"

Odata cu inceperea facultatii, Clujul a devenit a doua casa pentru mine si incercam sa gasesc motive sa incep sa alerg din nou.

Ma gandeam ca, sunt intr-un oras mai mare unde nu ar rade lumea de mine ca alerg cum mi se intampla acasa, ca mai sunt si altii ca mine si tot asa.

Cu parere de rau, din octombrie pana in decembrie 2010 tot cautasem motive pentru care as incepe din nou sa alerg dar, in aceste 2 luni, LENEA castiga cu scorul cel mai mare.

Un ianuarie 2011 in schimb, ma asteapta cu ceva.......

VA URMA!!!!

Continue Reading

Prima iesire cu bicicleta- 29 mai 2010

Daca ma gandesc bine, nu mai stiu de cand nu am fost cu bicicleta si recunosc ca imi era dor.Saraca mea bicicleta statea in beci ruginita, plina de praf si uitata de lume.

Demult vroiam sa merg dar, nu aveam cu cine.
Marius de multe ori venea la mine cu bicicleta pana cand am zis ca s-ar putea face de o tura, evident in weekend ca doar peste saptamana avem de invatat (vine Bac-ul).

Si iata ca se face sambata, 29 mai 2010. Dimineata repetitii cu chitara si ramasesem ca dupa ce ajung acasa il sun sa umflam rotile.

Pe cand ajung acasa, Marius instalat la mine se juca cu fratele meu, Mirel, "Nu te supara frate!". Si vine vestea buna: roti umflate si bicicleta curata numai buna de o tura. (Asa prieten sa tot ai).

Si ajungem sa pornim in minunata tura si ne gandim sa mergem pana la padurea Noroieni. Drum anevoios...plin de camioane si tiruri pana sa ajungem in padure. Uneori ma gandeam cine sunt eu sa ma pun cu ditamai dinozaurii strazilor care claxonau ca descreieratii si atunci cand nu era cazul doar pentru ca au vazut o fata pe bicicleta...In fine, asta-i Romania.

Ne ratacisem unpic...dar s-a remediat rapid problema:D.




Si ajungem in padure si incep sa simt acel miros placut de iarba si lemn si soc si intepaturi de tantari care aveam impresia ca s-au facut mai mari decat anul trecut.
Imi era dor de acele vremuri.

Si mergand noi agale pe mijlocul strazii cum ne place de altfel si bucurandu-ne de frumusetile padurii dintr-o data se aude un "POOC"...ce sa fie ce sa fie...se rupe lantul de la bicicleta mea =)). Se intoarce Marius, se uita si nu stie ce sa faca: sa se enerveze sau sa rada; nu mai e cazul sa spun ca eu deja eram pe jos.In final alege sa rada :)).

Ce-i de facut? Ideea era sa scapam de bicicleta mea si totusi sa ajungem unde ne-am propus:zona de agrement Noroieni. Si ne vine minunata idee s-o legam in padure. Fara lant la ea nu prea sunt sanse s-o fure. Dupa ce masuram copacii (Marius stie de ce :P) zis si facut.

Ajungem la concluzia ca eu merg pe jos si Marius merge repede sa vada cat mai este pana la zona de agrement(mai erau aprox 200m).

Ajungem si la destinatie...o multime de ciclisti pe acolo cu echipamente serioase. Peste tot teren privat..ne gasim si noi o "banca" si ne bucuram de soare:D.

Eu, personal, inca nici acum nu am inteles cum am putut merge fara nimic la noi: fara APAAAAAA, fara mancare..Ce aveam la noi era doar cheile de la casa si telefonul lui Marius.

Era acolo lume care isi potolea apa cu apa si bere si noi salivam :)). Un lucru invatat pentru data viitoare:multaaaaa apaaaa:P.

Si pe cand stateam asa de bine la soare realizam ca totusi trebuie sa pornim pe jos acasa (aici ma refer la mine).



Venind pe jos...

Si pornim agale, Marius pe bicicleta, mai alergand si tot asa...pana si Marius se hotareste sa sufere alaturi de mine si vine pe langa bicicleta. (Asa prieten sa tot ai). Multumesc ratusca!!!


Si dupa 2 ore de mers pe jos....trecand pe langa dinozaurii strazilor si claxonandu-ne si toata lumea uitandu-se la noi de parca veneam de pe alta lume..ajungem acasa si bem apaaaaa :P ca apoi sa aflu ca Marius nu mancase nimic toata ziua:(.


Ne asteapta o cina pe cinste preparata de mama unde apucam sa-i povestim pataniile si rugand-o ca in urmatoarea zi sa vina cu mine dupa bicicleta ca doar n-o so las in padure...chiar si fara lant si ruginita e tot bicicleta mea :P

Si duminica se pune pe ploaie...si ploua si ploua si plouaaaaaa; se anuntase si cod galben. La intrebarea mea daca mergem dupa bicicleta raspunsul e ca doar n-o sa murdarim masina cu noroi. Nu contest nimic pentru ca stiu ca mama are dreptate..

Azi e luni si....inca ploua si....se anunta ploaie si....vorba lui Marius..cand o sa merg dupa ea o sa fie doar rugina :(.

Inca bicicleta sufera in ploaie in padure (in caz ca n-a disparut).

Partea buna a situatiei:
- ne-am distrat (cel putin eu) si sunt sigura ca si Marius la fel
- am mers la padure unde chiar nu fusesem demult
- am invatat ca data viitoare e VITAAAL sa avem apa la noi
- am invatat sa nu ma las infricosata de dinozaurii strazilor
- dupa tura au venit unele idei pentru alte ture
- si cel mai important lucru: am mers cu "tzoagla"

Partea rea:
- INCA bicicleta mea e inca in ploaie

Continue Reading

Cei 7 care au speriat Poznan-ul :)

Cu toata bataia de cap care mi-a dat-o bunicu`, in acest minunat weekend imi fac timp sa scriu minunata excursie de la Poznan...

Si incepem asa...

Era.....28 decembrie 2009, cand pe la ora 15:00 acasa la Fr. Francisc se intalneau 11 muguri pregatiti de putina aventura si rugaciune...

La ora 15:15 sunt onorata sa intampin grupul de Iasi ca sa-i invit la masa....si dupa ce ne potolim toti stomacelul...la ora 16:30 suntem in autocar foarte nerabdatori sa iesim din tara (cel putin eu).

Trecem si de vama si simt din nou aceeasi atmosfera pe care am simtit-o anul trecut cand am plecat spre Bruxelles...placuta de altfel:P

Grupul de Satu Mare ia in primire locurile din spate ale autocarului asa ca....fiecare cu ce poate...unu mananca, altul bea...

Foarte dragut ne prezentam la microfon si evident ca imi vine si mie randul....si cum nu sunt eu daca nu fac ceva....am facut-o si de data asta.....Cristina s-a prezentat inaintea mea si Francisc a crezut ca merge sa se prezinte Andreea...dar m-am dus eu..si Francisc a spus incet ca eu sunt un alt fel de sora pt Cristina...si cum eu sunt mai aiurita de felul meu...mi-a venit in minte expresia "surori de cruce".Si incep eu sa ma prezint...."Ma numesc Bianca, am 18 ani, sunt din Satu Mare, colega de clasa a Cristinei si surori de cruce" si aud ca toata lumea incepe sa rada....pe cand ajung in spate la locul meu Cristina deja radea cu lacrimi...in fine nici pana azi nu am inteles care a fost faza....important e ca s-au amuzat...

Vremea trece..mai un film, mai un cantat la chitara...pana vine piesa de la The Beatles- Let it be" =)))) din motive de confidentialitate nu pot sa spun mai multe..da Cristina stie despre ce e vorba=))

Am avut parte si de o mica ratacire in Miskolc.
Drumul e frumos...mai facem si o oprire la o benzinarie in Slovacia :D si mergem la nani....cum sacul meu de dormit era jos la bagaje....jumatate noaptea am dormit-o pe scaun si Cristina in sacul ei de dormit pe jos dupa care am facut schimb:P

Dimineata, somnorosi eram in apropiere de Poznan...dupa o mica ratacire si in Poznan ajungem unde trebuia sa ajungem...la punctul de primire. Acolo era si fratele James...a fost ok.

Ne impartim in grupuri... 7 (surorile Teodoru, Anca, Larisa, Monica, Regele farah zahar {Ionut} si eu ) si 5 (fam Mazgareanu, Marry Ann, Madalina si fr. Francisc).

La fiecare 5 persoane trebuia un animator...asa ca la grupul nostru de 7 se cautau anomatori...si cum nimeni nu s-a oferit...Fr. Francisc ne-a ales pe Nepo` si pe mine.

Primim cazarea..si cu greu aflam mijloacele de transport si statiile..:D

In final ajungem la parohie, gasim si biserica, completam un formular si fiica gazdei deja ne astepta. Foarte dragut din partea lor..:D

Si ajugem sa dormim in urmatorul fel: surorile Teodoru la o gazda, Larisa cu Anca la alta gazda...si Monica, Regele farah zaharh si cu mine dormim la aceeasi gazda :d ( saracu Rege cu 2 fete) =))=)).

Ajungem la gazda..foarte amabil, casa f draguta..ospitalieri...aici pot sa fac o paranteza ( Jos palaria pentru polonezi in comparatie cu belgienii...povestea din Belgia o gasiti aici )

Ne odihnim putin si ne grabim sa prindem trenul spre Poznan..cu trenul faceam aprox 20 de minute, tin sa mentionez ca noi am dormit in Swarzedz, o mica suburbie:D

Ajungem in Poznan la MTP (sala de rugaciune si sala pt masa).

Mancam bine, program 20 de minute de stat la toaleta si dupa la rugaciune.
De cand asteptam 8->

Dupa toate astea....luam trenul si ajungem acasa...gazda foarte primitoare..stam la un ceai impreuna...si tot la gazda noastra ma sunt cazati si 3 italieni:D.

Si ajungem sa ne culcam....si ma apuca o foame....de numa numa...noroc cu sandwisurile lu` Rege...care au salvat situatia...Multumesc :D

Urmatoarea zi (30 decembrie 2009)...o zi lunga si frumoasa..Ne intalnim toti 7 si mergem la parohie....rugaciunea de dimineata si small grupurile..unde Nepo` si cu mine suntem animatori.

Tre sa mentionez ca noi 2 eram cele mai mici si se tot intreba grupul care sunt animatorii..si cand am zis ca noi...au ramas tablou =))). In fine..eu zic ca ne-am descurcat :D.

Dupa asta...luam trenul spre Poznan..si mergem la pranz... si ne gandim sa mergem la mall..si asa ajugem la Malta mall...toata lumea cu tot felu de cumparaturi, grabindu-ne sa ajungem la cina la ora 17:30 si de la 19:00 la rugaciunea de seara.

De cand asteptam rugaciunea...pot sa spun ca are ceva magic, nu stiu ce e dar imi place senzatia.

Asteptam si dupa tren..gazda este foarte ok, aveau in baietel de 5 ani..foarte foarte dragut :X.

Cu italienii ne-am simtit bine...atmosfera placuta.

Joi (31 decembrie 2009) o zi lunga de altfel si cu o groaza de peripetii la care nu ne-am fi gandit o clipa. Acelasi program...rugaciune de dimineata, discutii in small grupuri...trenul spre Poznan, luat pranzul la ora 12:00-12:30 si dupa mergem in centrul vechi al orasului Poznan. Tot ce pot sa spun e...SUUUUUPERB :D
Las pozele sa spuna totul.

Ne intoarcem pentru cina si pentru rugaciunea de seara...foarte bucurosi..in seara de 31 decembrie va fi festivalul natiunilor..si ne gandeam ce ar fi daca am ajunge ceva mai repede acasa..si ne gandim sa nu luam trenul ca aveam de asteptat inca o ora si ceva dupa el..mai bine luam trolebuzul si dupa busul. Zis si facut..DAR, tot timpul exista un dar..am luat trolebuzul gresit...si ne-am dat seama ca am luat-o in directie opusa doar cand am ajuns in celalalt capat de Poznan unde era capat de linie...Pana atunci, am ras de parfumul lui Larisa..Hannah Montana =)) si asa am intrat in vorba cu 2 polonezi foarte simpatici.

Daca dau acuma firul in spate..imi aduc aminte ca numai noi 7 si cei 2 polonezi am ramas in trolebuz cand a ajuns la ultima statie.

Si de aici incepe aventura...ce facem? cum ajungem acasa? unde mergem? Ni se spusesera ca in noaptea de Anul Nou mijloacele de transport vor circula pana in jurul orei 21:30.

Noroc cu polonezii..care stiam ceva engleza...si dupa aprox 2 ore de umblat si alergat dupa trolebuze si tramvae ajungem la gazda acasa...ne schimbam si mergem direct la biserica unde era rugaciune pentru pace in lume dupa care Festivalul Natiunilor.

Ne intalnim cu ceva romani din Bucuresti si impreuna trebuia sa pregatim ceva moment cultural..numa ca romanii nostrii constau in 3~4 tanti in jur de 50-60 de ani si un nene cu varsta peste 60 de ani. Trist..ma asteptam sa fie tineret..dar asta e..

Dupa multa evaluare si dupa o groaza de discutii am ramas ca dansam Brasoveanca si Ciocarlia.

Tre sa recunosc ca n-au iesit asa cum ne asteptam dar momentul surpriza a fost O-zone - Dragostea din tei.

Pot sa spun ca toate nationalitatile au cantat ok :D. A fost ok.

Toata seara s-a dansat, la ora 12 am inchinat cu sampanie, fiecare tara s-a prezentat ok, dar "Rain Dance", dansul celor din Lituania a fost cel mai gustat :D. A meritat :)

Pe la ora 3:00 dimineata ajungem la gazda si parintii gazdei erau plecati..iar fata cea mare era acasa cu cativa prieteni...ajungem si noi si italieni..si de la 3:00 pana la 5:00 dimineata am jucat "Mima" :D.

1 ianuarie 2010..slujba in parohii dupa care un pranz copios la gazda acasa....iar de la 15:30 s-a facut "Intalnirea pe tari" unde au fost tot felul de discutii si impresii.

Am facut iar o mica plimbare prin oras si prin mall-ul Stary Browar...shopping :>
(Buni` mergem la shoooopping? :>:> )

Spre seara la cina si la rugaciunea de seara si spre casa gazdei.Atmosfera e ok...impartit de id-uri de messenger si numere de telefon:D.

2 ianuarie...luam micul-dejun si ne luam ramas-bun de la gazda, mergem la rugaciunea de dimineata dupa care de la ora 12 plecarea autocarelor, unde evident ca cei 2 polonezi ne-au insotit. De altfel, de cand ne-am cunoscut in seara de Revelion ne-am mai intalnit si in data de 1 si evident si in ultima zi.

Drumul spre casa a fost ok...in Cracovia nu ne-am mai oprit...mai un film,mai povestit patanii si experiente, mai un cantat si ce mai pot sa scriu e Dreams and Memories :d (cine cunoaste, stie :D ). Am avut un peisaj de vis in Slovacia :D

Am ajuns duminica dimineata la 9:30, am ajuns acasa...am am mancat si am adormit instantaneu :D

Ai mei au venit de la biserica dar m-au lasat sa dorm..stiu cand au ajuns deoarece fratele meu mi-a vazut rucsacul si si-a dat seama ca am venit si primul lucru care la facut a fost sa-mi dea un pupic :"> scumpu` de el :*

Cam atat a fost.

Intalnirea a fost foarte reusita...organizare super, foarte ospitalieri, de altfel polonezii organizeaza a 3-a oara o intalnire anuala de Taize. A fost prima data cand si tineri din Belarus au reusit sa vina...cu greu din cauza vizei, dar au ajuns..

In small group am avut 2 fete din Belarus si pot sa spun ca s-au bucurat din plin de intalnire.

In data de 31 decembrie s-a anuntat locatia pentru urmatoarea intalnire care va fi in ......Olanda la Rotterdam..speram sa ne vedem si pe acolo.

Dansul polonezilor :)



Taize
Mai multe poze gasiti aici

Continue Reading