13 octombrie 2011

Timisoara Marathon 2011-partea II

BY Bianca Dărăban IN , 6 comments



Ceea ce o sa imi aduc aminte mereu legat de concursul acesta e ca....nu am avut emotii inainte.
Sunt genul de om care ma stresez la culme, ma agit si ma consum...oare cum va fii? O sa reusesc sa termin? O sa imi scot timpul? De obicei intrebarile astea imi ocupa toata mintea. La concursul acesta nu a fost asa. A fost 9 octombrie...

Hai sa nu o mai lalaim si sa iti povestesc cum a fost.


Dupa Cluj stiam ca vor urma si alte concursuri. Vroiam sa ma prinda si pe mine microbul acela de care vorbeste toata lumea.
Dupa cum am mai spus desi mi-am propus un antrenament destul de strict nu l-am respectat in totalitate. Acolo undeva speram sa se intample o minune sa pot sa termin intr-un timp mai bun decat cel de la Cluj.


De prin luna lui septembrie incep sa intru pe site-ul concursului din ce in ce mai des pentru a vedea care e traseul, cum platesc taxa de inscriere etc.

Cum multe din informatiile de pe site nu erau actualizate, am sunat la numarul de telefon afisat pe site si intr-un mod foarte politicos si amabil am primit toate informatiile necesare. Multumesc frumos:).

Imi printez formularul de inscriere, platesc taxa de inscriere la banca si trimit formularul spre Timisoara cu confirmare de primire.
Prima tentativa de trimitere a formularului a esuat din mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa (am uitat sa pun timbru si nu stiam ce naiba ii lipseste la plicul acela:)) )

Cum toate se rezolva cu bine, dupa aproximativ o saptamana primesc si confirmarea de primire si toate sunt ok.

Cum sora mea e la facultate in Timisoara si concursul e doar duminica,ma gandesc eu asa sa merg de miercuri in Cluj.
Era prima saptamana de faculta dar stii cum e....unii profi sunt plecati si prin urmare nu faci mare lucru.
Zis si facut, miercuri la 15:41 pleaca trenul din gara....Timisoara I`m coming:)
Trenul evident ca are intarziere si ajung la ora 23:00 in gara, sora mea evident ca ma astepta si pornim spre Complexul Agronomic.

Urmatoarele zile s-au lasat cu iesiri in oras, cu ore destul de putine de somn si uite ca se face sambata.
Il iau pe prietenul meu frumos de mana si mergem la Hotel Timisoara pentru a-mi ridica numarul de concurs si cipul.

E sambata seara si eu nu am emotii..
In alte circumstante m-as fi stresat la culme..sincer..nici macar nu facusem traseul. Nu stiam traseul si eram foarte relaxata.
Asta e! Ce va fii, va fii.
Sambata seara desi imi propun sa ma pun la somn mai repede ajung doar pe la ora 24:00 in pat.

Ta na na na na na na na...telefonul suna duminica dimineata la ora 8. Ma pun sa mananc ceva...2 banane:)) mai mult nu intra.

Il asteptam pe Ion (un prieten foarte bun) si mergem spre Primarie de unde se va da startul.
Din Complexul Agronomic pana la Primarie, pe jos, facem cam 45 de minute.

O lalaim si desi incerc sa ii grabesc atat pe Ion cat si pe sora mea Corina, vedem ca timpul trece si noi suntem pe nicaieri.

Acela a fost momentul in care am inceput sa ma stresez....ca nu ajungem si colac peste pupaza ei habar nu aveau pe unde era Primaria... Si simt ca incepe sa imi creasca adrenalina..

Incepem sa intrebam oameni pe strada si toata lumea spunea ca mai este de mers si faceti stanga si iar dreapta si iar stanga..
La 10 se dadea startul si noi mai aveam de mers..intre timp mananc si un baton energizant.
Ce-i de facut? Hai sa luam un taxi..si intr-adevar ajugem intr-un final.
Ma schimb repede si incep sa ma incalzesc dupa care se anunta ca prima data vor pornii ciclistii si dupa 10 minute va incepe si semimaratonul..
Astept cu inima la gura...sa inceapa..

Printre participanti


Cu sora mea inainte de start



Cu Ion inainte de start


Lumea se incalzeste vorbeste dar observ ca sunt destul de putini participanti...probabil din cauza ca s-a suprapus cu maratonul de la Bucuresti.
Ne liniem la start...3...2....1 StART

Cum eu nu stiam traseul ma iau dupa cei din fata incercand sa imi gasesc propriul ritm..Merge destul de bine...incerc sa maresc ritmul si sa il mentin constant..Nu am ceas asa ca nu prea ma stresez cu timpul. Mi-l pun target pe cel din fata si incerc sa il intrec..

Ciclistii trec e langa mine avand masina oficiala cu timpul afisat in fata asa ca mai vand si eu timp..
Termin prima tura in 1:04:29.
Incepe tura a 2-a..de obicei aici urmeaza greul..pana la primul punct de revitalizare merge...mai este o fata in fata mea..si atat..nu mai vad pe nimeni..Cum spuneam nu stiam traseul asa ca sunt nevoita sa tin aproape desi incepe sa ma doara splina..
Dupa primul punct de revitalizare o intrec si o vreme sta in spatele meu dupa care nu stiu de unde mai are energie ca am depaseste si se indeparteaza vizibil..si eu nu mai am atata energie sa ma tin dupa ea..Incepe sa devina demoralizant..Incerc sa mentin ritmul sa o mai zaresc cat de cat.
Si aici incepe sa se bata psihicul cu oboseala..nici nu ma mai opresc in punctele de revitalizare..am impresia ca daca ma opresc nu o sa mai pot alerga..Tot ce imi suna in cap e :POTI, POTI SA O FACI.
Ajung din nou in aglomeratia..cica circulatia era oprita si erau si politisti care dirijau circulatia..dar tot timpul trebuia sa trecem de pe o banda pe alta si trebuia sa te uiti sa nu dea o masina peste tine..
Sa nu mai spun ca prostia era prezenta..tot felul de oameni care lasau geamul jos si incepeau sa urle dupa mine...Suntem in Romania oare de ce ma mai mir?

Si ajung intr-un punct in care un voluntar tinea o pancarda pe care scria ca mai sunt 2 km..
Tot ce vroiam sa e sa ma opresc..ma durea splina ingrozitor si culmea ca incepea sa ma doara si gamba stanga..Stiam ca dupa ce cotesc la dreapta se vede finish-ul...si tot cotesc si la stanga si la dreapta si numai nu se mai vede odata...parca fugea de mine...


Incep sa aud galagia de la final, imi adun ultimele resurse de energie pentru sprintul final si trec linia de sosire in 2:13:48.


Sprinul final


Cum trec linia de sosire primesc diploma, medalia si tricoul.
Ion si sora mea ma asteptau cu nerabdare...ma uit la ei si nu pot sa spun nimic :)).
Imi era foarte sete asa ca beau un Nestea dintr-o gura si pornim spre casa.

A fost un concurs frumos....inca ma mai mir ca nu am fost stresata deloc.
Se putea si mai bine. Sincer, nu a fost timpul pe care doream sa il scot dar am inteles ca trebuie sa lucrez mai mult.

Si acum partea care imi place cel mai mult: multumirile:))

-in primul rand parintilor mei care m-au sunat si inainte si dupa concurs
-surorii mele ca ma gazduit la ea pe parcursul sederii mele in Timisoara
-lui Remus care a stat cu gura pe mine sa nu las antrenamentele atunci cand nu prea aveam chef de ele
-Cristinei care tot timpul ma incuraja
-prietenului meu care nu ma scotea din cuvantul "nebuna" (Cum sa alergi atat?)
-Aidei care ma incurajat si ea
-fostelor mele colege de camera care au simtit gustul primului maraton si acum ma sustin in continuare
-tuturor persoanelor care m-au bombardat cu mesaje si telefoane de incurajare inainte de concurs

Acum urmeaza o mica pauza dupa care incepe o lunga perioada de antrenament pentru concursurile de anul urmator unde sunt hotarata sa scot timpi mult mai buni.

Va urma!

10 octombrie 2011

Timisoara Marathon 2011-partea I

BY Bianca Dărăban IN , No comments

Stiam ca dupa maraton Cluj ma va prinde si pe mine microbul acela al concursurilor de care vorbeste toata lumea, cel putin asa vroiam sa cred.

Dupa 6 luni, uite ca reusesc sa iau din nou startul unui alt concurs, Timisoara.
Timisoara Marathon este un concurs aflat deja la a 12-a editie si e organizat de Club Sportiv Tibiscus.

A fost prea fain sentimentul trecerii liniei de finish la Cluj incat am mai vrut sa simt odata sentimentul acela puternic..in care stii ca oricat de grea a fost cursa, parca nu te mai doare nimic.
Am alergat din nou tura de 21 de km.

Pot sa spun ca nu m-am antrenat suficient desi imi propusesem un program foarte strict..
Nu as putea sa spun de ce...uneori de lene, uneori de nechef, cine stie?
Am facut mai mult antrenamente de pana la 10 km si putin peste 10 km:">.

Totul este pregatit...voi pleca din Cluj spre Timisoara si voi dormi la sora mea.


Va urma...

12 aprilie 2011

Maraton International Cluj 2011-partea II

BY Bianca Dărăban IN , 11 comments


logo
Poza de pe site-ul oficial


Fac ce fac, ma gandesc la ce ma gandesc dar tot la 10 aprilie imi sta capul...
Am emotii de cate ori imi aduc aminte ca mai este putin si e 10 aprilie...
Acesta e ultimul gand care il am inainte sa ma pun la somn si e primul lucru de care imi aduc aminte cand ma trezesc si vad pe perete scris "10 APRILIE".

In timpul antrenamentelor mi-am propus sa scot un timp frumos...sub 2 ore...(vezi mai jos daca am reusit:P ).

Hai sa nu o mai lungim si sa va spun cum a fost :)

Sambata merg sa imi ridic kit-ul de concurs, Muzeul de Arta fiind gazda Expo Maraton.
Imi ridic kit-ul de concurs si sunt foarte nehotarata in ceea ce priveste Pasta Party.
Sa merg, sa nu merg?
Vroiam sa merg din curiozitate, dar eram singura.
Pana la urma ma decid sa merg.
Intru in Gambrinus, arat tichetul si primesc o portie de paste, o apa plata si o cafea.

Ma pun la o masa si incep sa savurez din paste. In drum ce merg spre masa, ma impiedic de jacheta unui baiat care era pe spatarul scaunului si nu mai pot sa imi trag piciorul.
Observa ca ma chinui dupa care ma ajuta si incepe sa rada. Frumos imi cer scuze si merg la masa care era libera.
In urmatoarea zi aveam sa il vad alergand:P.

Mananc ce mananc si dintr-o data vad ca toti cei de la masa din fata se intorc spre mine.
Incep sa ma intreb ce se intampla dupa care, spre marea mea uimire, ma cheama la masa lor.
Mi-au zis ca m-au vazut singura si s-au gandit sa ma cheme cu ei ca apoi sa aflu ca nici ei nu se cunoasteau intre ei. Se imprietenisera acolo.
Mi s-a parut o chestie super.

Accept invitatia de a sta cu ei la masa si incep tot felul de discutii foarte dragute despre maraton, de faptul ca e la prima editie, ca se doreste a fi un eveniment reusit si tot asa.
Pasta party s-a dovedit a fi o chestie foarte draguta si imi pare bine ca m-am decis sa merg.

Ajung la camin, le arat la colege tricoul, numarul de concurs, chipul de cronometrare si nu pot sa nu imi amintesc ca...aveam emotii.
Roxana incearca sa ma calmeze si ma incurajeaza spunandu-mi ca totul va fi bine.
Tot ce stiu e ca abandonul nu exista in vocabularul meu.
Si sa stiu ca pic lata la sfarsit, tot am sa termin!

Ma chinui sa imi pun chipul la adidasi si efectiv nu reusesc.
Nu stiu ce m-as fii facut fara Roxana. Multumesc!

La ora 22:00 ma pun la somn, dar fara sanse, nu reusesc sa dorm....ma tot gandesc cum va fi, daca o sa reusesc sa termin. Incerc sa alung gandurile rele si reusesc sa dorm 5 ore.


Poza luata de pe site-ul oficial

La ora 6 sunt sus, mananc bine si merg sa ii fac o vizita la Doamne Doamne.
La ora 8:30 sunt in Piata Unirii si le astept pe fete.
Lumea incepe sa se stranga, incepe sa fie agitatie, se fac probele de microfon.
Superba atmosfera!!!

Emotii

Ajung si fetele si ar fi cazul sa ma dezbrac si eu ca sa ma incalzesc.
Dar cum sa imi vina sa ma dezbrac cand afara erau 3 GRADE!!! 3 GRAAAAAADEEEEE!!!!!
Fetele erau inghetate numai cand se gandeau ca trebuie sa dau jos de pe mine.
Anca incepe sa isi faca cruce:))
Asta este! Ma dezbrac si incep sa ma incalzesc.
Se aduna lumea, se aduna si atmosfera e un amestec de nerabdare si emotie, cel putin pentru mine. Mananc un baton Isostar si ma simt super.


Cu Roxana

Se anunta ca mai sunt inca 20 de minute pana la start; emotiile ma cuprind si mai tare...Piesa "In and out of love" de la Armin van Buuren face atmosfera...

Minutele trec repede...ma mai incalzesc si suntem rugati sa mergem la linia de start.
Fetele imi ureaza succes si merg spre linia de start...


Incalzire

10...9...8...7...6...5...4...3...2....1 STAAART

Si incep sa alerg....Momentul care il asteptam de 4 luni e tocmai acum!!!
Ma simt super!!
O iau incet in ritmul meu.

Pana pe Dorobantilor, alerg langa Alexandra, una din fetele de la Pasta Party.
La un moment dat simt o durere, indiciu ca trag prea tare. O las pe Alexandra sa o ia inainte si eu raman putin in spate si incepe sa ma intreaca lumea.
Nu ma descurajez si alerg in ritmul meu.
In timp ce alerg, o groaza de ganduri imi trec prin cap. Avand mintea ocupata, observ ca deja am ajuns la Iulius Mall si totodata primul punct de revitalizare. Beau putina apa fara sa ma opresc si o iau mai departe!

Lumea de pe margine ne mai aplauda, ne mai incurajeaza, unii soferi sunt nervosi ca e blocata circulatia. Asta e! Vor incepe sa se obisnuiasca.
Imi trec o groaza de lucruri prin cap si incerc sa ma motivez zicandu-mi ca pentru asta am muncit aproape 4 luni de zile..

Timpul trece, alergand pe Bulevardul Nicolae Titulescu ma ajunge cineva din spate.
Este un domn care intra in vorba cu mine. Il cheama George si a mai alergat inca 17 maratoane. Incepem sa povestim si fara sa imi dau seama, vad ca datorita lui, abordez un ritm mai alert.
Timpul trece si eu alerg. Termin prima tura in ropot de aplauze in 1:06:06. Nu e rau.


Incepe tura a doua si deja incep sa simt semnele de oboseala..George se gandeste sa ma ajute si se ofera sa ma traga efectiv. Nu am ce face, trebuie sa tin ritmul cu el :)). Ajung din nou la Iulius Mall la primul punct de revitalizare unde mananc glucoza si o dam din nou pe alergat.
Ajung iar pe Nicolae Titulescu...si aici incep sa imi spun prima data: "NU MAI POT!"
Aici incepe o batalie intre dorinta de a termina si oboseala. O batalie psihica fantastica.

Eram aproximativ la km 15. Atat de lung a fost bulevardul incat am crezut ca nu se mai termina..Tot ce imi doream era sa vad Catedrala Greco-Catolica in constructie si al doilea punct de revitalizare.

Intr-un final ajung si la punctul de revitalizare:beau 2 pahare de apa si nu imi vine sa ma urnesc din loc..Simt ca nu mai pot..picioarele ma dor din ce in ce mai tare si nu mai vor sa asculte.

Alerg din ce in ce mai greu si undeva acolo incerc sa imi gasesc motivatie..Ma gandeam ca nu trebuie sa dezamagesc unele persoane care au crezut in mine si inca mai cred. Trebuie sa termin!
Trec de bucla si ajung pe Clinicilor.
Incep sa simt gustul finish-ului. Trec de ultimul punct de revitalizare si voluntarii ma incurajeaza foarte mult.
Gata! Daca am alergat atat, pot sa alerg sa si ultimul kilometru.
Abandonul nu exista!!!
Ajung pe Napoca, incep sa maresc ritmul si dintr-odata aud o voce.
Era unul din voluntari pe bicicleta si ma intreaba daca eu sunt numarul 187 si daca sunt Bianca. Am incremenit! Credeam ca e ceva problema cu chipul ca apoi sa aflu ca, defapt Anca si Cristina(colegele mele) s-au ingrijorat ca nu m-au vazut cand am terminat prima tura si s-au gandit sa nu fi patit ceva.
Cum spuneam, asa colege de camera sa tot ai!!!
Tipul da un telefon si totul este in regula.

Aud galagia de la finish si e momentul pentru sprintul final..Acum sau niciodata!!!
Incep sa simt o durere in gambe si mi se zbate muschiul..Il las sa se zbata, sunt prea fericita.
Nimic nu mai conteaza.

Trec linia de finish in ropot de aplauze in 2:13:10.
Moment de neuitat!!!

Cum ajung, fetele ma iau in brate si ma felicita...simt ca nu mai pot..

Predau chipul si imi iau medalia.
Ma dor muschii ingrozitor si tot ce vreau este sa stau jos.

Asa arata un om dupa ce a alergat 21,0975 km

Dupa cateva minute, ajunge si locul 1 la Maraton, etiopianul Ashenafi Erkolo.
Eu am alergat 21,0975 km in 2:13:10 si el a alergat 42,195 km in 2:22:16. RESPECT!!!


Cu locul 1 la Maraton si George

Moment de neuitat..

Fericire

Si acum urmeaza partea cu multumirile:

-lui Remus, pentru faptul ca a crezut tot timpul ca pot, pentru faptul ca ma batut la cap aproape 4 luni de zile sa nu las antrenamentele si pentru faptul ca a stiut sa ma incurajeze tot timpul.
-colegelor de camera(Roxana, Anca, Alina si Cristina) care tot timpul radeau de mine cand veneam ca un purcel facandu-ma si pe mine sa ma simt bine, pentru ceaiul pregatit dupa aproape fiecare antrenament, pentru incurajari si pentru galeria facuta.
-Cristinei, care tot timpul ma incurajat si mi-a zis ca pot, care mi-a imprumutat crema pentru dureri musculare si care tot timpul ma asculta.
-Aidei, care ma incurajat si mi-a trimis mesajul in dimineata concursului stiind ca nu trebuie sa o dezamagesc
Si nu in ultmul rand sa le multumesc alor meu desi nu au stiut ca particip. Daca ar fii stiut sunt sigura ca m-ar fi sustinut. Am vrut sa fie surpriza:).

Cu Anca, Roxana si Cristina(in spatele aparatului)

Am fost putin dezamagita ca nu mi-am scos timpul dorit, dar sunt sigura ca la urmatorul concurs va fii mult mai bine.
Locul 45 la Halfmarathon Female.

Mai multe detalii legate de eveniment, gasesti aici.








11 aprilie 2011

Maraton International Cluj 2011-partea I

BY Bianca Dărăban IN , No comments

Anul 2011 a venit cu un gand nou, un vis parca incepe iar sa prinda aripi...sa alerg un semimaraton.

Dupa vacanta de Craciun, revin cu forte noi in Cluj si ma apuc serios de antrenament pentru Maraton International Cluj.
Sunt destul de entuziasmata de un program de antrenament de 8 saptamani pe care imi propun sa il respect cu sfintenie.
Era ianuarie si erau zile in care erau -20 de grade si lenea imi facea vizite zilnice...Uneori, efectiv nu aveam chef nici sa ies afara dapoi sa alerg.
Colegele de camera ma declara oficial NEBUNA dar, stiu ca se ingrijoreaza pentru sanatatea mea:P.

Primul antrenament l-am inceput pe 23 ianuarie si pentru inceput, am alergat pe digul Somesului.
Desi gradele erau cu minus, razele soarelui se mai aratau pe cer. Am avut parte de un peisaj destul de frumos: cer senin, soare si..zapada.

Intr-o zi ma abat de la traseul initial si...ajung in Faget. Am fost prost inspirata! Era un noroi... dar eram prea incantata ca o sa alerg in Faget asa ca, ma pun pe treaba.
Daca tot am venit pana aici, atunci am sa si alerg...macar putin. O iau prin padure, prin noroaie pana la Izvorul Sfantului Ion.
Mi s-a parut ca am alergat 5 km..Dezamagirea a fost mare cand am facut traseul seara pe runmap.net.
Erau in jur de 3 km jumatate pana la izvor. De la izvor ma intorc inapoi, pe acelasi traseu, ca sa alunec si sa cad pe spate in cel mai mare noroi...
Aratam ca un purcel:)).
Ma curat cat pot si merg spre statia de troleu toata murdara. Intre timp il sun pe Remus si ii spun tot ce patesc si pana la urma sa uit ca sunt murdara si ca toata lumea se uita la mine, de parca eram extraterestru.
Ma urc in troleu, am loc sa stau jos si cobor la Agronomie. De aici, pana la camin, trebuia sa o iau pe jos.
Cobor, ma uit spre troleu si vad ca cel putin vreo 6-7 persoane se uitau la mine si radeau efectiv. Daca ai vazut un copil murdar, existau mari sanse sa fiu eu:P.

Dupa aproape fiecare antrenament, colegele de camera ma asteptau cu ceaiul cald si isi fac cruce de felul cum arat si asa ajung sa fiu purcica din camera :)) Asa colege sa tot ai:P.

Vine si sesiunea...decat sa invat mai bine merg la alergat:P.

Saptamanile trec repede si merg acasa in vacanta intersemestriala si continui sa alerg. Cat timp sunt in Satu Mare, nu imi vine nicicum sa merg sa alerg dar stiu ca trebuie.
Incerc sa imi fac un traseu dar pe masura ce alerg timp de mai multe zile, me enervez la culme.

Primul traseu il fac spre Odoreu, din prima zi sar toti cainii pe mine si chiar ma mir cum am scapat nemuscata. A doua oara cand merg, sar 3 caini pe mine si ma fac iar ca un purcel...
Incerc sa imi aleg un alt traseu care o ia pe Drumul Botizului si evident ca toata lumea ma claxoneaza si se holba la mine ca la felul 20....
Ce treaba au ei cu mine? Alergam pe trotuar, nu ii deranjam deloc..Tipic romanesc!! Daca tu stai cu burta la soare si cu fundul toata ziua in masina, asta nu inseamna ca trebuie sa fac si eu la fel.

Revin iar pe Drumul Odoreului cu riscul sa fiu muscata de caini. In cele din urma scap nevatamata.
Pe langa atatea intamplari, mi s-a intamplat o chestie draguta: alergam pe Drumul Odoreului si la intoarcere s-a oprit un domn care s-a oferit sa ma duca cu masina pana in oras. Ma intrebat de ce alerg asa de mult si pe moment nu am stiut ce sa ii raspund si i-am spus ca putin de forta fizica nu strica.

Initial, m-am gandit sa alerg doar Cursa Populara(6 km) dar cat timp am stat acasa si m-am antrenat, am simtit ca pot si mai mult de atat.
Atunci mi-am zis ce ar fi faca m-as inscrie la semimaraton? Zis si facut! Dupa 2 saptamani de stat acasa, revin in Cluj si vremea se incalzeste.
Simt gustul primavarii.
Ma simt cat de cat antrenata, dar 21,0975 ma sperie la culme.

Alta aventura cu platirea taxei de participare: ma duc la sediul Alpha Bank, le spun ca vreau sa platesc taxa de participare la maraton si uita la mine de parca le-as fi spus ca o picat cerul.
Era clar ca habar nu aveam despre ce vorbesc.
Raman dezamagita dar cineva trebuie sa stie despre ce vorbesc.

Urmatoarea zi fac vizita la Alpha Bank, sucursala Cipariu si acolo casiera stie despre ce vorbesc. Ramane putin surprinsa de faptul ca ma inscriu, ma intreaba putin de traseu, platesc taxa si imi ureaza succes.
Gata, m-am inscris. Vorba lui Remus: "Acum nu mai poti sa dai inapoi! Va trebui sa mergi pana la capat!"

De acum, antrenamentele mele se desfasoare doar in Padurea Faget si incet incet simt ca nu mai obosesc atat de repede.

Intr-o zi ma "aventurez" mai departe de Izvorul Sfantului Ion si ajung la Colonia Faget. Aici mi se rupe firul si nu mai stiu in ce parte sa o iau(inca stau prost cu orientarea:P).
Ce sa fac, ce sa fac? Vad un magazin alimentar si intru sa intreb pe unde sa o iau.
Mi se explica traseul dupa care totul pare foarte usor.
Daca nu intrebam, o luam spre Turda:P.

A doua oara cand urc pana la Colonia Faget, gasesc o strada care taie padurea:strada DD Rosca dupa care ajung pe Campului.

Cand imi amintesc ce era acolo ma bufneste rasul:)).
Initial, am vazut ca strada era asfaltata.Da, era asfaltata 20-30 de metrii dupa care intru in noroi pana la genunchi si colac peste pupaza mai sar pe mine si 3 caini.
In gandul meu: "E clar ca nu scap nemuscata!"
Eu si cainii..vaca si baletul. Nu imi plac deloc...si nu o sa imi placa.
Prin minune, scap nevatamata dar iar sunt ca un purcel, noroi din cap pana in picioare..

Iar trebuie sa vin pe jos, pe de la statia de troleu, iar sunt murdara si ma rog sa nu ma intalnesc cu nimeni cunoscut.

Ca de obicei, cand vin la camin Roxana(una dintre colegele de camera) isi face cruce si evident ca incepe sa rada.

De obicei, cand veneam ca un purcel de la alergat, imi lasam adidasii pe hol ca sa nu murdaresc in camera.
Deja se stia, cand vedeau fetele adidasii murdari, stiau ca nebuna din camera ... a fost iar pe coclauri :)).

Saptamanile trec repede si incet, incet se apropie ziua cea mare.

Cu 2 saptamani inainte de semimaraton, se produce cutremurul: niste dureri de spate insuportabile..credeam ca o sa treaca.
Duminica noapte nu dorm deloc iar luni dimineata fac vizita la Urgente la spital.

Diagnostic: viroza respiratorie si nevralgie intercostala.
Nu se poate!!!
Asta e rezultatul antrenamentelor cand alergam transpirata si nu eram corespunzator imbracata.
Primesc recomandarea doctorului de a lua pauza cam o saptamana.

Cum sa iau pauza o saptamana cand in 2 saptamani e semimaratonul????

Ma doare, nu am ce face...iau pauza o saptamana.
Incepe sa imi vina in minte o intrebare: Oare am sa reusesc?

De fiecare data cand ma gandesc, mi se face inima cat un purice si ma iau emotiile...

Aceeasi intrebare: Am sa reusesc???


Va urma!


PS: O parte din antrenamente le gasesti aici.

07 aprilie 2011

O dorinta, un vis si mai tarziu, realitate

BY Bianca Dărăban IN , No comments

Dorinta de a alerga s-a nascut cu doi ani in urma cand, am dat din intamplare peste un blog unde autorul isi incanta cititorii cu iesiri la munte, cu nopti dormite in cort alaturi de prieteni si cu amintiri ce vor dainui mereu.
Ochiul imi sare putin si vad la meniu sectiunea "Concursuri".Sincer, ma intrebam ce mai sunt si astea. Accesez linkul cu un singur click si gasesc o multime de concursuri de alergare montana cat si de bicicleta.
Vrei sa stii cui apartine blogul? Ei bine, este blogul Hoinarilor.
Dupa ce am dat de blogul lor, i-am urmarit si citeam cu sufletul la gura despre fiecare concurs si despre fiecare tura montana care o faceau. Mi se parea ceva extraordinar ceea ce faceau ei.

Cel mai mult mi-a atras atentia maratoanele montane..lucru ce mi se parea imposibil...Cum sa alergi 42,195 km?
Acum..daca stau sa ma gandesc mai bine...nu e chiar imposibil.

Dupa ce am dat de blogul Hoinarilor am gasit si blogul lui Janina si Alin Tanase(Pasi in 2 pe munte) care, la fiecare nou articol pe care il citeam cu sufletul la gura, imi alunga tristul sentiment ca in Romania nu se face nimic.Ei, uite ca se face..doar ca uneori stie prea putina lume ceea ce se face.
De la aceste doua bloguri am gasit tot altele, altele care aveau acelasi subiecte: munte si alergare. Erau aceleasi subiecte si totusi, erau prezentate atat de diferit... Odata cu citirea lor, am aflat ca si in Romania sunt oameni care merg la munte, sunt oameni care iubesc natura si sunt oameni care reusesc sa iasa din rutina saptamanala, facand ceea ce la place: sa strabata cararile muntilor si ca pana la urma, le pasa.

Dupa ce am epuizat de citit toate concursurile mi s-a aprins beculetul cu o intrebare: "Oare as putea sa alerg si eu un maraton(sau macar un semimaraton)?
Raspunsul a fost din start negativ:"Eu??? No way! Dupa 100 de m pic lata, cum as putea alerga un maraton intreg?"
Si asa alergarea unui maraton a ramas acolo undeva un vis.

In clasa a 12-a am inceput sa alerg putin cate putin, deoarece efectiv imi era rusine ca fratele meu mai mic nu obosea atat de repede ca mine si mi-am zis:"Pana aici!".
La inceput a fost greu, vroiam sa devin Speedy Gonzales dupa 2 saptamani, lucru ce era imposibil.
Dupa o luna si jumatate am inceput sa vad mici diferente...si observam ca nu mai obosesc atat de repede.

A urmat Bacu`, inscrierea la facultatate si am renuntat sa mai alerg.
DA, am renuntat si rusine sa imi fie!!!
Cu toate ca renuntasem, acolo undeva o intrebare ramanea fara raspuns.."Oare am sa pot sa alerg si eu un maraton?"

Odata cu inceperea facultatii, Clujul a devenit a doua casa pentru mine si incercam sa gasesc motive sa incep sa alerg din nou.
Ma gandeam ca, sunt intr-un oras mai mare unde nu ar rade lumea de mine ca alerg cum mi se intampla acasa, ca mai sunt si altii ca mine si tot asa.

Cu parere de rau, din octombrie pana in decembrie 2010 tot cautasem motive pentru care as incepe din nou sa alerg dar, in aceste 2 luni, LENEA castiga cu scorul cel mai mare.

Un ianuarie 2011 in schimb, ma asteapta cu ceva.......


VA URMA!!!!