07 aprilie 2011

O dorinta, un vis si mai tarziu, realitate

BY Bianca Dărăban IN , No comments

Dorinta de a alerga s-a nascut cu doi ani in urma cand, am dat din intamplare peste un blog unde autorul isi incanta cititorii cu iesiri la munte, cu nopti dormite in cort alaturi de prieteni si cu amintiri ce vor dainui mereu.

Ochiul imi sare putin si vad la meniu sectiunea "Concursuri".Sincer, ma intrebam ce mai sunt si astea. Accesez linkul cu un singur click si gasesc o multime de concursuri de alergare montana cat si de bicicleta.
Vrei sa stii cui apartine blogul? Ei bine, este blogul Hoinarilor.
Dupa ce am dat de blogul lor, i-am urmarit si citeam cu sufletul la gura despre fiecare concurs si despre fiecare tura montana care o faceau. Mi se parea ceva extraordinar ceea ce faceau ei.

Cel mai mult mi-a atras atentia maratoanele montane..lucru ce mi se parea imposibil...Cum sa alergi 42,195 km?
Acum..daca stau sa ma gandesc mai bine...nu e chiar imposibil.

Dupa ce am dat de blogul Hoinarilor am gasit si blogul lui Janina si Alin Tanase(Pasi in 2 pe munte) care, la fiecare nou articol pe care il citeam cu sufletul la gura, imi alunga tristul sentiment ca in Romania nu se face nimic.Ei, uite ca se face..doar ca uneori stie prea putina lume ceea ce se face.
De la aceste doua bloguri am gasit tot altele, altele care aveau acelasi subiecte: munte si alergare. Erau aceleasi subiecte si totusi, erau prezentate atat de diferit... Odata cu citirea lor, am aflat ca si in Romania sunt oameni care merg la munte, sunt oameni care iubesc natura si sunt oameni care reusesc sa iasa din rutina saptamanala, facand ceea ce la place: sa strabata cararile muntilor si ca pana la urma, le pasa.

Dupa ce am epuizat de citit toate concursurile mi s-a aprins beculetul cu o intrebare: "Oare as putea sa alerg si eu un maraton(sau macar un semimaraton)?
Raspunsul a fost din start negativ:"Eu??? No way! Dupa 100 de m pic lata, cum as putea alerga un maraton intreg?"
Si asa alergarea unui maraton a ramas acolo undeva un vis.

In clasa a 12-a am inceput sa alerg putin cate putin, deoarece efectiv imi era rusine ca fratele meu mai mic nu obosea atat de repede ca mine si mi-am zis:"Pana aici!".
La inceput a fost greu, vroiam sa devin Speedy Gonzales dupa 2 saptamani, lucru ce era imposibil.
Dupa o luna si jumatate am inceput sa vad mici diferente...si observam ca nu mai obosesc atat de repede.

A urmat Bacu`, inscrierea la facultatate si am renuntat sa mai alerg.
DA, am renuntat si rusine sa imi fie!!!
Cu toate ca renuntasem, acolo undeva o intrebare ramanea fara raspuns.."Oare am sa pot sa alerg si eu un maraton?"

Odata cu inceperea facultatii, Clujul a devenit a doua casa pentru mine si incercam sa gasesc motive sa incep sa alerg din nou.
Ma gandeam ca, sunt intr-un oras mai mare unde nu ar rade lumea de mine ca alerg cum mi se intampla acasa, ca mai sunt si altii ca mine si tot asa.

Cu parere de rau, din octombrie pana in decembrie 2010 tot cautasem motive pentru care as incepe din nou sa alerg dar, in aceste 2 luni, LENEA castiga cu scorul cel mai mare.

Un ianuarie 2011 in schimb, ma asteapta cu ceva.......


VA URMA!!!!





0 comentarii: