23 iulie 2016

5. Fiordul sudic al Europei: Golful Kotor

BY Bianca Dărăban IN , , , No comments


     De câte ori mă gandesc la peisajul din Golful Kotor mă gândesc la aceea cetate la care se urcă undeva la 1350 de trepte și fiecare treaptă urcată scoate câte un ”woooooow, ce tare e aici!”.
Scurta oprire în golf a stat sub un semn mare de întrebare și nici până în ziua de azi nu știu dacă am luat decizia corectă. Ni s-au oferit 2 variante: cine vrea să vadă cetatea la picior și cine vrea să vadă un panoramic de ramâi tablou asupra Golfului Kotor. Am ales o priveliște de milioane a Golfului Kotor deși de câte ori mă gândeam că voi ajunge aici în golf, mi-am imaginat că voi urca acele 1350 de trepte.
Treaba a fost simplă: timpul a fost destul de scurt și eu credeam că dacă aleg panoramic voi ajunge deasupra cetății, ceea ce a fost total fals, cetatea e muuult mai jos, așa că am savurat o vedere panoramică care să rămână mult timp întipărită.
     Drumul e superb pe niște serpentine de nu îți vine să te uiți pe geam așa că nu recomand celor cu probleme de înalțime.

     Golful Kotor este una din acele minuni ale naturii care te lasă cu gura căscată, poate să îți arate în orice momentul că totul e posibil. Este considerat cel mai sudic fiord al Europei fiind inclus și în lista Patrimoniului UNESCO. Se zvonește că, alături de Fiordurile Scandinave, Fiordul Kotor se numără printre cele mai frumoase 5 fiorduri din lume. 
De asemenea, este cel mai vechi port și cu cea mai vechi oraș medieval fortificat de la Marea Adriatică.
     
     Poate că cea mai bună variantă nu există, chiar dacă nu am apucat să vizitez cetatea și nu am petrecut mai mult timp, am un motiv bine întemeiat pentru care să mă întorc. Data viitoare, promit că îmi iau restanța.





     După cum vă spuneam, oprirea în Kotor a fost foaaarte scurtă așa că ne îndreptăm spre Kamenari unde vom trece cu bacul.
     Croațiaaaaaaaaaa păzea că vin!!!!





Încotro???


     Citește și:

0 comentarii: