25 octombrie 2016

Košice: priveliște de 360°

BY Bianca Dărăban IN , , No comments

     Košice a fost prima oprire în drum spre Cracovia. Al doilea oraș al Slovaciei după Bratislava, nimic științifico-fantastic până când nu am văzut câteva poze cu centrul. Atunci mi-am zis că dacă arată tot așa și în realitate e un must și trebuie vizitat.
     Orașul a avut titlul de Capitală Cultural Europeană în 2013, jos cu pălăria pentru cine a venit cu aceasă idee :)). 
Deși oprirea a fost destul de scurtă am încercat să acoperim toată piața despre care se spune ca e una din cele mai frumoase piețe din Europa Centrala. Pe Hlavna Ulika (strada principală) se găsesc cele mai importante monumente istorice prin urmare aici ne-am pierdut toată vremea.



     Capela Sf. Mihail nu ai cum să nu o vezi. O biserică cochetă îl stil baroc aprox. din sec XV. Din păcate nu am reușit să intrăm deoarece era închisă. Cică e cea mai veche biserică din Košice.


     Catedrala Sf. Elisabeta este cea mai mare biserică din Slovacia și simbolul orașului. Este piesa care domină toată piața și care face tot peisajul. O adevărată combinație de stiluri romanic, rocco și gotic.
A fost construită în anul 1380 și are niște dimensiuni imense (60 m lungime, 36 lățime și 60 m este înălțimea turnului nordic) astfel încât să nu reușești să o surprinzi toată într-o singură fotografie (șmecheră treabă, nu?).

 

Se spune că biserica a fost construită sub formă de cruce, turnul cu ceas a fost construit în stil romanic pe când clopotnița catedralei prezintă un stil rocco fiind construită ceva mai târziu în 1461.
Altarul principal a fost realizat în 1474 și o reprezintă pe Sf. Elisabeta.
Tot aici se găsește și cripta lui  Francisc Rakoczi al II-lea.

 

 

     După ce ne minunăm de catedrală, ochesc turnul, de fapt l-am ochit de când am venit dar colac peste pupăză că este închis. Plecarea este la 13:30 și turnul se deschide doar la 13:00 deja mintea mea începe să calculze: până urcăm, până ne belim ochii, până facem poze și până ajungem la autocar se va face exact 13:30. Problemă rezolvată!

     Turnul Urban se află exact lângă catedrală și poți să îl ratezi doar dacă nu vrei să te uiți la el. Turnul găzduiește un lapidarium ce are în colecție pietre funerare prezentând un stil gotic târziu pentru arta barocă. Turnul este construit în stil gotic în sec XIV, măsoară numai 45 de m înălțime și este singurul muzeu din Slovacia care găzduiește figurine de ceară. În jurul turnului se găsește un pasaj ce adăpostește 34 de pietre funerare.
Lângă turn se găsește clopotul original al catedralei.


     Teatrul de Stat și fântâna muzicală sunt în imediata apropiere a catedralei și a Turnului Urban.
Când am ajuns era gălăgie mare la fântână, toate jeturile de apă erau în plin spectacol muzical.
Foarte frumoasă atmosfera, erau o groază de copii care încercau să prindă și să fugă de jeturile de apă fără să fie udați. Nu e prima dată când văd fântâni muzicale. Primul spectacol l-am văzut în Italia și țin minte că mă rugam în genunchi de aparatul foto să se mai deschidă măcar pentru încă o poză :)).


     Teatrul de stat este în plan secund fântânii muzicale, un monument de artă neo-baroc și art-nouveau realizat la sfârșit de secol XIX.


     Immaculata prezintă statuia Sf. Fecioare Maria și se află în spatele Teatrului de Stat într-un mic părculeț. Este o coloană barocă de  14 m înălțime și a fost ridicată în 1723 în semn de mulțumire pentru încetarea epidemiei de ciumă din 1709 și 1710. Legenda spune că sub această coloană se află o parte din trupul Sf. Valentin. Oare o fi adevărat?


     Facem stânga împrejur pentru că se apropie ora 13:00 și nu am făcut ceea ce trebuia să facem de la început. Pe când ajungem înapoi la catedrală turnul este deschis așa că îi dăm înainte. 

     Tunul Sigismund este turnul nordic al Catedralei Sf. Elisabeta și este locul de unde poți vedea un panoramic de 360°. A fost construit între anii 1420-1440 și terminat abia în 1452 în timpul guvernării lui Sigismund de Luxemburg. 
Dacă vrei să zâmbești sus și să te bucuri de priveliște, depui efort la urcare deoarece turnul are (doar) 160 de trepte iar pe alocuri e foarte greu de trecut mai ales dacă sunt persoane care vin din sens opus dar treaba merită tot efortul. În interior se pot vedea mecanismul ceasului și cele 3 clopote.

 
       


 

 
     După ce am făcut poze în toate direcțiile și am văzut orașul de sus, coborârea merge mult mai rapid și ajungem la autocar cu 2-3 minute înainte de a ne continua drumul spre Cracovia.

     De reținut:
* urcarea în Turnul Sigismund se face în schimbul a 2 euro
* punctul de informare turistică se găsește aproape de Teatrul de Stat
*dacă vrei o ieșire reușită trebuie să zâmbești, să te prostești și să fac un ”kil” de poze (ca să ai ce selecta acasă :))




Citește și:


0 comentarii: